fbpx

UEFA a confirmat anularea Campionatului European U19 din acest an

UEFA a confirmat anularea Campionatului European U19 din acest an, care ar fi trebuit să fie găzduit de România.

Decizia UEFA vine imediat după ce Competiția UEFA Youth League a fost anulată din cauza faptului că nu există progrese serioase în lupta împotriva pandemiei, dar și din cauza faptului că nu mai existau date libere.

FRF a transmis decizia UEFA

Turneele finale U19 la masculin şi feminin din 2021 nu vor mai avea loc, ca urmare a unei decizii luate de UEFA în contextul pandemiei COVID-19.

Comitetul Executiv UEFA a constatat imposibilitatea disputării tuturor partidelor de calificare în condițiile în care, din cauza situației epidemiologice, există restricții de călătorie impuse de autoritățile locale din numeroase țări de pe continent.

«Este păcat că în actualul sezon nu se poate disputa nicio competiție de juniori, însă siguranța și sănătatea tinerilor sportivi trebuie să fie prioritară în condițiile actuale», se arată în comunicatul UEFA.

Campionatul European U19 masculin era programat să se dispute în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021 în România. O decizie privind găzduirea de către țara noastră a unei viitoare ediții urmează a fi luată în considerare.

Săptămâna trecută, forul de la Nyon a decis și anularea actualului sezon al UEFA Youth League, echivalentul Ligii Campionilor la categoria de vârstă U19.

Tot ca urmare a efectelor pandemiei, UEFA a decis să mute turneul final al Ligii Campionilor la futsal din Belarus în Croația. Partidele vor avea loc la Zagreb în perioada 28 aprilie – 3 mai 2021.

Reprezentanta României, CS United Galați, a încheiat aventura europeană în faza optimilor de finală, fiind eliminată de AFC Kairat Almatî din Kazahstan”, notează site-ul FRF.

Reprezentativa U19 a României urma să participe la turneul final în calitate de țară gazdă, alături de alte 7 echipe naționale. Arenele alese pentru găzduirea partidelor erau stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, „Anghel Iordănescu” din Voluntari, plus „Rapid Arena” și „Arcul de Triumf”, din București.

A rămas valabilă găzduirea meciurilor de la EURO 2020, amânat pentru anul acesta. La București sunt programate patru dintre meciurile de la turneul final, competiţie destinată „naționalelor” de seniori.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.3 ° C
16 °
12.8 °
57 %
2.6kmh
0 %
lun
20 °
mar
23 °
mie
27 °
joi
31 °
vin
27 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii