Uniunea Europeană a avertizat, marți, Statele Unite că își menține „suveranitatea” asupra reglementărilor digitale, respingând avertismentele președintelui Donald Trump.
„Cred că este util să reamintim ceea ce am spus în mai multe rânduri, că Uniunea Europeană are dreptul suveran, la fel și statele membre, de a reglementa activitățile economice pe teritoriul nostru, în conformitate cu valorile noastre democratice.
Iar, în al doilea rând, acesta este motivul pentru care aceste aspecte nu au făcut parte din recentul Acord cu Statele Unite, sunt chestiuni separate și vom continua implementarea cadrului, care nu acoperă această problematică”, a declarat marți, într-o conferință de presă, Paula Pinho, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.
„În calitatea de președinte al SUA, voi acționa împotriva țărilor care atacă incredibilele companii digitale americane. Taxele digitale, Legea Serviciilor Digitale, Reglementările piețelor digitale au rolul de a leza și a discrimina tehnologia americană. În același timp, oferă în mod revoltător avantaje marilor companii chineze. Aceste lucruri trebuie să se încheie acum! Avertizez toate țările care aplică taxe digitale și care au reglementări digitale, că, dacă nu elimină aceste practici discriminatorii, eu, președintele SUA, voi impune tarife suplimentare asupra exporturilor spre SUA”, a avertizat Donald Trump, într-un mesaj postat pe platforma Truth Social.