Peste 1.500 de posturi au fost scoase la concurs de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Se caută șoferi, ofițeri și subofițeri la resurse umane, achiziții, logistică, relații publice, financiar, comunicații și IT.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că socate la concurs peste...
PNL va susţine menţinerea cotei unice de impozitare şi nu este de acord cu taxa de solidaritate, a anunţat, luni, preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă.
"Am decis că, în ceea ce priveşte fiscalitatea, Partidul Naţional Liberal va susţine menţinerea cotei unice de impozitare astfel încât...
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat luni că impozitarea progresivă nu poate fi implementată începând de anul viitor.
Acesta a subliniat că rămâne singura soluție pentru România:
“Este o discuţie de fond impozitarea progresivă. Ştiu şi eu, ştiţi şi dumneavoastră că această impozitare progresivă...
Mircea Geoană a anunțat că România va beneficia de modernizarea armamentului din dotare. În cadrul unui discurs ținut sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO i-a îndemnat pe tinerii români să se înroleze și să aleagă o carieră militară.
Geoană a subliniat că NATO anticipează război de...
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, referitor la prețurile mari la carburanți și compensarea acestora de către stat și companii pentru 3 luni, că „dacă se intră iar într-o zonă nepredictibilă, plafonarea rămâne singura soluție”. Acesta a făcut referire și la propunerea Franței...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că susține directiva potrivit căreia multinaționalele trebuie impozitate acolo unde fac profit:
„Este dată o directivă europeană, astfel încât companiile să plătească impozite acolo unde au profit. Lucru care se și întâmplă în acest moment.
Banii îi faci în...
Paul de România, dat în urmărire în decembrie 2020 după ce a fugit din țară înainte de a fi condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, a fost...
Preşedintele Klaus Iohannis a luat act de demisia lui Adrian Chesnoiu din funcţia de ministru al Agriculturii şi a semnat decretul pentru numirea lui Sorin Grindeanu ca interimar, a anunțat luni, 27 iunie, Administraţia Prezidenţială.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 27 iunie 2022, următoarele decrete:
Decret prin care se ia...
Liderul social-democrat Marcel Ciolacu a anunțat, astăzi, că PSD are sprijinul Comisiei Europene pentru eliminarea plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii.
Marcel Ciolacu anunță că PSD are sprijinul comisarului european pentru muncă în demersul de renegociere a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR),...
Rezultatele la Bacalaureat 2022 au fost publicate pe bacalaureat.edu.ro. Rezultatele la BAC 2022, pe județe, le găsiți și pe Digi24.ro. Rezultatele la BAC 2022 sunt în format anonimizat, ceea ce înseamnă că pe pagina online dedicată apar coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat...