Sectorul 4 al Capitalei obține de la Guvern finanțare pentru consolidarea Planșeului Unirii. Totul, după ce Executivul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență în această privință.
Astfel, în cadrul ședinței de Guvern de miercuri, 26 aprilie, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Executivul a adoptat o ordonanță de urgență prin care costurile aferente proiectului de consolidare a Planșeului Unirii, estimate la peste 750 de milioane de lei (aproximativ 150 de milioane de euro), vor fi suportate de la bugetul de stat.
Finanțarea vine ca urmare a includerii proiectului menționat în Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Reacția primarului Băluță: Vorbim, așadar, despre o realitate!
Edilul de sector a ales să le mulțumească public președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, premierului Nicolae Ciucă, dar și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, pentru tot efortul depus pentru soluționarea urgentă a acestei probleme stringente pentru Capitală.
„Atât în nume personal, cât și în numele comunității Sectorului 4, mulțumesc Guvernului României, premierului Nicolae Ciucă, președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, pentru efortul deosebit depus pentru soluționarea urgentă a acestei probleme critice a Bucureștiului! Reușim, în acest fel, să dovedim că sintagme precum ”siguranța oamenilor e prioritară” sau „politica trebuie făcută în interesul oamenilor” sunt într-adevăr linii importante din planul de guvernare al actualei clase politice. Vorbim, așadar, despre o realitate! Aceea că împreună, administrație centrală și administrație locală, reușim să implementăm proiecte care vor oferi oamenilor acel sentiment de siguranță atât de necesar!”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.
În același comunicat se amintește faptul că, recent, Sectorul 4 al Capitalei a lansat procedura de licitație publică în vederea desemnării operatorului/operatorilor economici care urmează să proiecteze și să refacă din temelii Planșeul Unirii (construcția de beton ce acoperă cea mai mare parte a Pieței Unirii) și, totodată, să consolideze Pasajul Unirii.
„Anunțul de participare cu numărul CN1054354, însoțit de toate documentele aferente, printre care și caietul de sarcini, a fost publicat deja în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP) – https://www.e-licitatie.ro/pub, urmând ca operatorii interesați să aibă posibilitatea depunerii ofertelor până la data de 06 iunie 2023.
Durata estimată a contractului este de minimum 48 de luni de la semnarea acestuia de către părți și va viza ambele obiective de infrastructură de importanță strategică pentru București.
Pe de-o parte, vor fi executate lucrări pentru refacerea completă a Planșeului Unirii, până la nivelul capetelor de pod pe care acesta este așezat, precum și înlocuirea structurii existente cu una modernă și performantă, care să răspundă tuturor cerințelor de trafic și fiabilitate, dar și capacității de tranzit a debitelor de apă de pe râul Dâmbovița.
Pe de altă parte, în cazul Pasajului Unirii, soluția specialiștilor, ce urmează a fi implementată, este aceea de consolidare și reabilitare a structurii de rezistență a acestuia, prin cămășuirea și armarea pereților existenți, precum și de refacere integrală a suprastructurii prezente. Totodată, în paralel, în cadrul lucrărilor mai sus menționate, întreaga zonă de suprafață va fi reamenajată peisagistic, cu spații verzi, piațete, zone pietonale și alte soluții inovative, care să transforme arealul într-un reper urban pentru București, cât mai atractiv, atât din punct de vedere al interacțiunii sociale și al petrecerii timpului liber, cât și din punct de vedere turistic.
În luna noiembrie 2022, o echipă de specialiști din cadrul Universității Tehnice de Construcții București a efectuat două expertize tehnice pentru a determina starea actuală atât a Planșeului Unirii, cât și a Pasajului Unirii. Finalizate în luna ianuarie a acestui an, expertizele au încadrat cele două obiective de infrastructură mai sus menționate în starea tehnică IV – nesatisfăcător, ce necesită lucrări urgente de consolidare.
Planșeul Unirii, construcția din beton cu o lăţime de 32 de metri şi o lungime de 360 de metri, aflată între strada Căldărari și peretele tunelului rutier, care acoperă și dirijează prin subteran râul Dâmboviţa, a suferit modificări structurale semnificative în cei peste 80 de ani de existență. Mai exact, în momentul de față, stâlpii de susținere ai planșeului sunt crăpați și fisurați, armăturile sunt corodate, rupte pe alocuri, iar din placa structurii sunt căzute bucăți întregi de beton. Mai mult, din cauza apei care trece pe sub planșeu, s-a creat mucegai, iar infiltrațiile au fisurat grinzile”, se menționează în comunicatul transmis miercuri, 26 aprilie, de la nivelul Primăriei Sectorului 4.