Liderii Partidului Popular European (PPE) se întâlnesc, joi după-amiază, la Bruxelles, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 18-19 iunie, potrivit unui comunicat al PPE.
Reuniunea celui mai mare partid paneuropean va fi prezidată de preşedintele acestuia, Manfred Weber, care va fi secondat de secretarul general al PPE, Dolors Montserrat.
Liderii care şi-au confirmat participarea sunt preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulides, a cărui ţară asigură până la 30 iunie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, cancelarii Friedrich Merz (Germania) şi Christian Stocker (Austria), precum şi premierii Luc Frieden (Luxemburg), Janez Jansa (Slovenia), Ulf Kristersson (Suedia), Peter Magyar (Ungaria), Kyriakos Mitsotakis (Grecia), Luis Montenegro (Portugalia), Petteri Orpo (Finlanda), Andrej Plenkovic (Croatia) şi Donald Tusk (Polonia).
De asemenea, vor lua parte vicepremierii pentru afaceri europene Antonio Tajani (Italia) şi Vincent van Peteghem (Belgia), precum şi liderii opoziţiei Alex Borg (Malta), Annita Demetriou (Cipru), Mona Juul (Danemarca) şi Alberto Nunez Feijoo (Spania). Printre ceilalţi participanţi se află membri ai preşedinţiei PPE – Siegfried Muresan (România), Magnus Brunner (Austria), Andrzej Halicki (Polonia), Kostis Hatzidakis (Grecia), Paulo Rangel (Portugalia) şi Dubravka Suica (Croaţia) -, trezorierul PPE, Francois-Xavier Bellamy, şi preşedintele grupului PPE din Comitetul European al Regiunilor, Sari Rautio.
Pe agenda Consiliului European de vară, care are loc într-un context geopolitic dificil, figurează chestiuni cu impact major atât asupra cetăţenilor, cât şi asupra companiilor, precum competitivitatea, cadrul financiar multianual pentru perioada 2028-2034, Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu, migraţia şi drogurile ilicite. În ceea ce priveşte extinderea UE, liderii statelor membre vor discuta despre deschiderea primului cluster de capitole în cadrul negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.
