Echipe comune PSD PNL pentru consiliile locale din București

Echipe comune PSD PNL pentru consiliile locale din București

PSD și PNL și-au consolidat legătura politică la nivelul Capitalei, prin semnarea unui protocol de colaborare pentru alianța electorală la alegerile locale. Obiectivul celor două organizații politice locale este nu doar câștigarea alegerilor, ci și de a asigura o colaborare stabilă și durabilă în consiliile locale, unde se vor forma echipe comune.

Semnarea documentului a fost anunțată de pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea. „Bucureștiul poate redeveni orașul dorit de oameni, o Capitală a viitorului. Pentru marile proiecte ale orașului este nevoie de o bună colaborare și acesta e sensul alianței electorale PSD PNL. Am semnat împreună cu domnul Sebastian Burduja, președintele PNL București, protocolul de colaborare pentru alianța electorală la alegerile locale între cele două organizații politice din Capitală.

Este un prim pas pentru formarea echipelor comune PSD PNL în consiliile locale ale celor șase sectoare și în Consiliul General al Municipiului București. Trebuie să formăm cele mai bune echipe alături de care să poată câștiga alegerile candidații noștri la Primăria Capitalei și la primăriile de sector”, a spus Gabriela Firea.

„În Consiliul General al Municipiului București, alianța dintre PSD și PNL își dovedește deja eficiența. Capitala are buget datorită votului consilierilor general social-democrați și a consilierilor generali liberali. Am reușit să închidem robinetul cheltuielilor inutile propuse de primarul general Nicușor Dan și să găsim resurse, de exemplu, pentru stimulentul destinat adulților cu dizabilități neplătit întreg de doi ani.

Traficul și soluțiile pentru un transport public de calitate, combaterea poluării, investițiile în sistemul de termoficare, consolidarea clădirilor de patrimoniu și a celor cu risc seismic, investițiile în sănătate și educație, cultura sunt temele centrale ale alianței electorale PSD PNL pentru Capitală”, a mai scris președintele PSD București.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.2 ° C
17.3 °
17 °
56 %
5.1kmh
0 %
mar
16 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
13 °
sâm
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii