Gabriela Firea, Ministrul Familiei: Mii de copii și tineri români din diaspora vin vara aceasta în taberele din România

Gabriela Firea, Ministrul Familiei: Mii de copii și tineri români din diaspora vin vara aceasta în taberele din România

👫 5.000 de copii și tineri români din diaspora și comunitățile istorice vin vara aceasta în taberele din România. Sunt cei mai mulți de când se organizează programul Taberelor ARC.

📍 Anul acesta, taberele din România vor găzdui aproape 5.000 de elevi și tineri români din 24 de state ale lumii – Albania, Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Emiratele Arabe Unite, Germania, Grecia, Italia, Iordania, Israel, Kazahstan, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Maroc, Olanda, Republica Moldova, Serbia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Ucraina, Ungaria.

🏕️ Prima serie a ajuns în România la începutul săptămânii trecute, iar ultimul grup va termina tabăra la finalul lunii august. Vom avea tabere pline de copii toată vara și fiecare o să petreacă câte o săptămână plină de activități în România. Ne asigurăm că au parte de condiții bune, că mâncarea este adecvată vârstei lor, iar cazarea este fără probleme.

🏖️🏔️ Pentru ediția din acest an, colegii din Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, împreună cu specialiștii din Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, au păstrat cele două locații din 2022 – Oglinzi, județul Neamț și Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud – dar au adăugat și alte centre de agrement – Căprioara, județul Hunedoara, Codrii de Aramă, județul Botoșani, Săcelu, județul Gorj, Sulina, județul Tulcea.

🇹🇩 Depășim numărul de copii care ajungeau în aceste excursii înaintea pandemiei. Pentru unii dintre ei este o ocazie unică pentru a afla lucruri noi despre țara unde s-au născut și au copilărit părinții lor. Vor merge în excursii tematice, vor afla despre marii poeți și scriitori români (Mihai Eminescu, Ion Creangă sau Mircea Eliade), vor învăța lucruri pe care nu le cunosc despre istoria și georgrafia României, dar și despre tradițiile, muzica sau portul popular.

🎁 Sunt pregătite multe surprize. De exemplu, 45 de copii veniți din Albania au participat la concertul susținut la Târgu Jiu de violonistul Alexandru Tomescu, pe vioara Stradivarius, în cadrul Turneului Internațional Stradivarius.

✍🏻 Ediția de anul trecut a fost una de succes și peste 1.200 de copii, tineri și cadre didactice, din 18 țări, au participat în taberele de la Sângeorz Băi, județul Bistrița Năsăud, și Oglinzi, județul Neamț.

🤝🏻 Proiectul Taberele „ARC” organizat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și Agenția Națională pentru Sport ajunge, astfel, la a XIV-a ediție, cu aproape 28.000 de elevi, tineri și cadre didactice.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
13.5 ° C
13.8 °
12.8 °
61 %
1.5kmh
20 %
lun
17 °
mar
17 °
mie
18 °
joi
19 °
vin
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii