Primăria Sectorului 1 cumpără și reabilitează Casa Petrescu (Calea Griviței / Buzești)

Primăria Sectorului 1 cumpără și reabilitează Casa Petrescu (Calea Griviței / Buzești)

„Casa Petrescu”, monument istoric situat la intersecția dintre strada Buzești și Calea Griviței, trece în patrimoniul Sectorului 1 care va face acolo un centru educațional. De-a lungul timpului, casa a fost reședință cu magazin de coloniale la parter, alimentara și chiar circă financiară.

Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat cumpărarea clădirii istorice „Casa Petrescu” de pe Calea Griviței nr. 115 pentru transformarea ei în centru educațional și cultural. Imobilul are o suprafață de teren de peste 600 metri pătrați și o construcție de aproape 500 metri pătrați. Prețul de achiziție este de 1,7 milioane de euro, suma fiind asigurată din bugetul local al Sectorului 1. Conform evaluatorului acreditat de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), imobilul are o valoare de piață de peste 2,1 milioane euro.

După finalizarea procedurii de cumpărare, imobilul va fi reabilitat integral și pus la dispoziția comunității ca spațiu educațional și cultural multifuncțional.

Casa Petrescu a fost construită în anul 1895 de negustorul Dimitrie Petrescu și reprezintă un reper al patrimoniului urban al Capitalei. De-a lungul timpului, a găzduit diferite activități comerciale, iar în perioada comunistă a funcționat aici o alimentară și o circă financiară. În anul 2021, clădirea a fost redobândită de moștenitorii proprietarilor inițiali, conform prevederilor Legii 10/2001.

Prin această achiziție, Sectorul 1 își propune protejarea și valorificarea patrimoniului și repunerea clădirilor istorice în circuitul public, a anunțat Primăria Sectorului 1.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
7.2 ° C
8.1 °
7 °
82 %
11.8kmh
100 %
vin
11 °
S
12 °
D
16 °
lun
11 °
mar
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii