Începând cu anul școlar 2026–2027, elevii din întreaga țară ar putea avea acces la o nouă materie opțională: „Ora cu și pentru animale”.
Inițiativa, lansată cu succes în județul Ilfov, își propune să dezvolte empatia, responsabilitatea și grija față de necuvântătoare încă din clasele gimnaziale.
În Ilfov, materia este deja predată elevilor de clasa a V-a și a VI-a, iar rezultatele sunt promițătoare. Profesorii și consilierii implicați în proiect subliniază că această oră aduce beneficii reale în dezvoltarea emoțională și socială a copiilor.
„Empatia este calitatea care face diferența. Suntem bucuroși să încheiem primul an cu acest opțional și vom face toate demersurile ca ‘Ora cu și pentru animale’ să devină o materie la nivel național”, a declarat Alexandru Bogdan Văsii, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, potrivit jurnalul.ro.
„Este o oră extraordinară, de care este mare nevoie. Am văzut copii introvertiți care, după mai multe lecții, s-au deschis complet”, a spus Raluca Băleanu, consilier la Direcția Protecția Animalelor din cadrul CJ Ilfov, conform aceleiași surse.
Listă extinsă de materii opționale
Potrivit unui ordin al Ministerului Educației, publicat în Monitorul Oficial, începând cu anul școlar 2025–2026, elevii din ciclul primar și gimnazial vor putea alege dintr-o listă extinsă de materii opționale precum:
-
Educație Nutrițională
-
Muzică și Dans
-
Aventura Cunoașterii Universului
-
Armonie și Expresie Corporală
-
Viitorii Olimpioni
-
Educație prin Minibaschet
-
Minihandbal – Mișcare, Joc și Fair-Play