„Educaţia pentru nonviolenţă şi relaţii sănătoase” ar putea fi introdusă în şcoli ca disciplină obligatorie, începând cu ciclul gimnazial

„Educaţia pentru nonviolenţă şi relaţii sănătoase” ar putea fi introdusă în şcoli ca disciplină obligatorie, începând cu ciclul gimnazial

Potrivit unui proiect de lege depus la Camera Deputaţilor, „Educaţia pentru nonviolenţă şi relaţii sănătoase” ar putea fi introdusă în şcoli ca disciplină obligatorie, începând cu ciclul gimnazial

„Începând cu ciclul gimnazial, în cadrul curriculumului naţional, se introduce disciplina obligatorie „Educaţie pentru nonviolenţă şi relaţii sănătoase”, cu o oră pe săptămână, ca parte a educaţiei emoţionale şi comportamentale a elevilor. Ministerul Educaţiei, prin Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, elaborează programa şcolară şi metodologia de aplicare a acestei discipline”, prevede proiectul.

Proiectul se va afla în dezbatere publică, la Camera Deputaţilor, până pe 8 iulie.

Motivarea proiectului

  • Arată că măsura vine ca răspuns direct la o realitate tot mai apăsătoare din şcolile din România – creşterea semnificativă a comportamentelor violente, a bullyingului, a tensiunilor emoţionale între elevi şi deteriorarea relaţiilor interpersonale.

Expunerea de motive 

  • Introducerea unei materii obligatorii este singura soluţie care poate asigura acces echitabil, coerenţă naţională şi impact real. Disciplina propusă nu se suprapune peste educaţia religioasă, civică sau sanitară.
  • Ea vizează o componentă distinctă şi esenţială a dezvoltării copiilor: educaţia emoţională şi comportamentală.
  • Prin intermediul acestei discipline elevii ar învăţa să recunoască şi să gestioneze emoţiile, să comunice nonviolent, să respecte graniţele personale şi ale celorlalţi, să gestioneze conflictele în mod paşnic şi să identifice relaţiile toxice şi riscante.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
33.9 ° C
34.1 °
33.8 °
29 %
1.5kmh
0 %
J
37 °
vin
36 °
S
28 °
D
28 °
lun
31 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii