Guvernul a aprobat, joi, Strategia Naţională pentru Conduita Responsabilă în Afaceri pentru perioada 2026 – 2030, care prevede măsuri de prevenire şi gestionare a riscurilor sociale, de mediu şi de guvernanţă în activitatea companiilor.
Potrivit unui comunicat al Executivului, această strategie reprezintă primul document de politică publică cu abordare integrată şi transversală dedicat conduitei corporative responsabile.
„Strategia stabileşte un cadru unitar de orientare şi intervenţie publică pentru consolidarea practicilor de sustenabilitate, transparenţă şi responsabilitate în mediul de afaceri, în conformitate cu standardele internaţionale relevante şi cu evoluţiile cadrului european în materie de raportare şi diligenţă necesară”, precizează sursa citată.
Guvernul menţionează că acest document are o importanţă strategică pentru România din perspectiva creşterii competitivităţii economice, atragerii investiţiilor sustenabile şi întăririi încrederii în mediul de afaceri.
„Strategia sprijină prevenirea şi gestionarea riscurilor sociale, de mediu şi de guvernanţă în activitatea companiilor, cu efecte pozitive asupra rezilienţei economice şi integrării firmelor româneşti în lanţurile valorice internaţionale”, mai arată sursa citată.
Conform Executivului, creşterea coerenţei politicilor publice reprezintă obiectivul principal al strategiei, care cuprinde mecanisme de coordonare interinstituţională şi stabileşte rolul Punctului Naţional de Contact RBC de promovare, îndrumare şi monitorizare, pentru a asigura unitatea de viziune şi implementare la nivel guvernamental.
„În contextul procesului de aderare a României la OCDE, Strategia reprezintă un instrument necesar de aliniere la standardele şi recomandările organizaţiei privind conduita responsabilă în afaceri. Prin adoptarea şi implementarea documentului, România consolidează capacitatea administrativă de a promova un mediu economic sustenabil şi predictibil, demonstrând angajament pentru aplicarea consecventă a Liniilor directoare OCDE şi pentru dezvoltarea unei politici publice coerente în domeniu, cu beneficii directe pentru credibilitatea şi convergenţa României în raport cu practicile OCDE”, potrivit Guvernului României.

