Europarlamentara social-democrată Gabriela Firea s-a pronunțat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, în legătură cu potențiala sa candidatură la fotoliul de Primar General al Capitalei, în contextul viitoarelor nominalizări și desigur, alegeri.
În acest context, Gabriela Firea și-a manifestat preocuparea de a duce la îndeplinire mandatul de europarlamentar încredințat de alegători și de a își pune amprenta pe proiectele ce vizează îmbunătățirea vieții românilor, prin prisma funcțieii pe care o ocupă în prezent, la Bruxelles și Strasbourg și nu neapărat la București. „Ori de câte ori am început un proiect – privat sau public, l-am dus până la capăt, oricât de greu mi-a fost sau câte provocări au apărut pe parcurs. Merg pe aceeași linie şi acum: doresc să-mi continui mandatul de europarlamentar, obținut în urma votului și încrederii românilor, chiar dacă pentru o mamă cu doi copii școlari naveta la Strasbourg şi Bruxelles nu este simplă. Dar, învățăm în fiecare zi să ne descurcăm în această situație. Ca fiecare dintre dumneavoastră, cu serviciu și copii”, a spus Gabriela Firea.
„Mă preocupă şi vreau să-mi aduc contribuția la proiectele europene care vizează o viață mai bună pentru România, pentru copii, familii, femei, tineri, seniori, fermieri, antreprenori etc.” a mai precizat europarlamentara social-democrată.
Referitor la viitoarele alegeri pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea a afirmat că și-ar fi dorit să reia și să finalizeze câteva mari proiecte de infrastructură abandonate și că în mod sigur ar fi continuat investițiile în spitale, parcuri, transport şi termoficare, începute în mandatul său și blocate în mare parte în prezent, însă alege să nu o facă.
„(…) în viață trebuie să facem alegeri. Am speranța că vom avea un primar general care să nu mai creadă că viața începe cu el şi să continue toate investițiile foştilor edili, în paralel cu lansarea unora noi, absolut necesare. În administrație, continuitatea nu este un moft, pentru că proiectele, investițiile, sunt clădite pe așteptările, timpul și banii cetățenilor. Iar să îi respecți pe cetățeni este prima obligație a oricărui om politic”, a spus Gabriela Firea.
Mai departe, președinta celei mai mari filiale PSD din țară și-a exprimat totala susținere a candidatului PSD care va fi nominalizat și își va depune candidatura. „Nu am trădat şi nu voi trăda, cum au procedat unii colegi de-ai noștri, inventând tot felul de pretexte. Ca președintă PSD București, am depus şi voi depune în continuare eforturi pentru ca niciodată candidatul nostru să nu fie în postura în care am fost eu anul trecut: candidatul <<deocamdată>>, apoi lansată în cursă ca variantă de a salva imaginea partidului şi lista de consilieri generali, fără vreun fel de sprijin logistic şi politic”.
Gabriela Firea a dezvăluit și aspecte din culisele celor mai recente alegeri pentru fotoliul de Primar General al Capitalei, pierdute din motive absconse. „(…) doar la sectoare s-a negociat candidatură pe alianță de trei partide -, boicotată prin candidați <<iepurași>>, menținuți în cursă şi răsplătiți ulterior chiar de către colegi de-ai noștri, campanii on line împotriva mea finanțate chiar din fondurile partidului. Pare greu de crezut, dar e purul adevăr pe care îl cunosc din interior mulți colegi. Da, cine s-a chinuit să-mi sape mie groapa politică a căzut în ea, deși asta nu-mi aduce vreo mulțumire. Reușita mea ar fi însemnat un succes comun, al echipei social-democrate din București şi din întreaga țară, o garanție pentru continuarea investițiilor din Capitală”, a punctat Gabriela Firea.
Fostul edil al Capitalei nu a uitat să le mulțumească bucureștenilor care i-au acordat încrederea și la scrutinul de anul trecut. „Le mulțumesc și acum celor peste 170.000 de bucureșteni care mi-au acordat votul anul trecut!”, a spus Gabriela Firea.
În finalul postării, președinta PSD București și-a exprimat speranța că viitoarele alegeri nu vor urma calea din trecut, dictată de „subteranele politicii dâmbovițene” și că „actuala campanie va fi una despre Capitală, despre viața bucureștenilor, soluții la multitudinea de probleme sistemice şi nu despre lebede negre, compromiterea unor candidați, aşa-zise dezvăluiri bazate pe fake news-uri. S-a tot întâmplat aşa şi iată care este rezultatul: un oraș abandonat, în care oamenii nu se simt în siguranță!
Mulțumesc din suflet colegilor mei de la București şi președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, pentru susținere. Sunt şi voi rămâne devotată echipei noastre social democrate și, în special, oamenilor care ne acordă încrederea!”, a conchis Gabriela Firea.

