Mare sărbătoare: 14 octombrie – Sfânta Cuvioasă Parascheva

Mare sărbătoare: 14 octombrie – Sfânta Cuvioasă Parascheva

În fiecare an, pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o sărbătoreşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută şi sub numele de Paraschiva.

În fiecare toamnă, zeci, chiar sute de mii de pelerini se adună la Iași pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, așezată la Catedrala Mitropolitană. Pelerinajul se desfășoară de-a lungul mai multor zile și include momente de rugăciune, procesiuni, slujbe religioase și activități de ajutorare a celor veniți să se închine.

În 2025, pelerinajul la Sfânta Parascheva se desfășoară în perioada 8-15 octombrie

Program pelerinaj Iași la Sfânta Parascheva, marți, 14 octombrie 2025

7.00-9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană); 9.00-12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane: Răspunsurile liturgice vor fi date de corul „Sanctus” al Catedralei Mitropolitane din Iași); 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană); 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană).

Program pelerinaj Iași la Sfânta Parascheva, miercuri, 15 octombrie 2025

7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană); 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană). (Sursa – basilica.ro).

Sfintele moaşte au făcut minuni pentru mii de oameni

Cuvioasa Parascheva (în greacă „Sfânta Vineri”), cunoscută și sub numele de Paraschiva, este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental, sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei.

S-a născut în Epivatos, un sat situat pe lângă mare, nu departe de cetatea Calicatria, unde s-a călugărit de tânără, împreună cu fratele ei, Evtimie. A dus o viaţă ascetică în pustie, rugându-se neîncetat. Într-o noapte i s-a arătat un înger, care i-a spus să se întoarcă acasă, căci acolo trebuie să moară.

S-a întors şi a murit la 27 de ani. A fost îngropată ca o străină, departe de sat, căci nimeni nu recunoscuse în ea pe fata frumoasă de odinioară. Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a arătat în vis la doi oameni evlavioşi, în strălucirea ei cerească, cerând ca trupul ei înmiresmat să fie scos din mormânt. Sfintele moaşte au făcut minuni pentru mii de oameni, potrivit crestinortodox.ro.

Duse din Epivatos la Târnovo şi apoi la Constantiopol, după sute de ani, moaştele Sfintei Parascheva au ajuns la Iaşi, unde se află şi acum. Ele au fost aduse pe 14 octombrie 1641 de către domnitorul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Partenie I și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că domnitorul Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.

Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași, unde această zi este cinstită de Biserică şi de miile de români evlavioşi care vin în pelerinaj din toate părţile ţării.

Ziua Sfintei Parascheva este marcată de o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții

În gospodăriile de la țară, se aprind focuri, oamenii dorind astfel să îndepărteze spiritele rele. Ciobanii consideră că iarna care urmează va fi una grea dacă oile dorm îngrămădite și blândă dacă acestea stau răsfirate.

Se mai spune și că dacă de Sfânta Parascheva nu este o zi ploioasă, iarna va veni mai repede. În această zi se fac praznice pentru morți și se împart ofrande. Mai există tradiția ca gospodarii să îți cumpere cojoace și să facă pregătirile pentru iarnă.

Se mai spune că așa cum este vremea de Sf. Parascheva, așa va fi până la Sfântul Dumitru. Totodată, o altă superstiție mai spune că așa cum va fi vremea în ziua Cuvioasei, așa va fi și în celelalte sărbători din acest an.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
11 ° C
11.7 °
10 °
75 %
1.5kmh
100 %
mar
15 °
mie
12 °
J
14 °
vin
18 °
S
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii