Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, a dat publicității Pastorala de Sfintele Paşti 2025.
Iată textul integral al acesteia:
Învierea lui Hristos şi învierea morţilor – înţelesuri dogmatice şi pastorale
Pastorala de Sfintele Paşti 2025
Hristos a înviat!
„Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25)
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Învierea lui Hristos este temelia şi începutul învierii tuturor oamenilor. Această taină este inima sau centrul Evangheliei propovăduite de Sfinţii Apostoli şi esenţa credinţei ortodoxe mărturisite de Biserică. De aceea, sărbătoarea Sfintelor Paşti este numită în Ortodoxie „Sărbătoarea sărbătorilor”.
Domnul Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, este numit în Sfânta Scriptură „începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20) şi „Întâiul născut din morţi” (Coloseni 1, 18), iar sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este arvună duhovnicească şi icoană profetică a învierii de obşte a tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate popoarele.
Domnul Iisus Hristos „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8). El a asumat viaţa noastră amestecată cu moartea pentru a ne face părtaşi vieţii Sale veşnice. Înainte de a-l învia din morţi pe prietenul Său Lazăr, Iisus „a lăcrimat” (cf. Ioan 11, 35), trăind durerea neamului omenesc înrobit de păcat şi de moarte. „Domnul lăcrimează, văzând pe omul făcut după chipul Său intrat în stricăciune, ca să ne scape de lacrimile noastre”, ne spune Sfântul Chiril al Alexandriei (1). Sfântul preot mărturisitor Dumitru Stăniloae descria starea în care ajunsese umanitatea stăpânită de moarte astfel: „Moartea este cea mai cumplită tragedie pentru oameni. Merită cu adevărat să plângem din pricina ei. Şi chiar Dumnezeu trăieşte mila pentru oameni din pricina ei. Căci nu este o dispariţie pur şi simplu, ci un chin veşnic. De aceea, El însuşi Şi-o însuşeşte pentru a o birui sau intră în ea ca noi să nu rămânem în ea. Ea chinuieşte pe om şi înainte de-a se produce. Hristos o asumă, o primeşte, dar nu rămâne în ea, ci o face trecere la viaţa veşnic fericită pentru Sine şi pentru cei ce se unesc prin iubire cu El şi cu ceilalţi. Moartea e biruită de iubire, de bucuria iubirii de Dumnezeu Cel iubitor de oameni” (2).
Învierea este darul exclusiv al lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Însă, acest dar este oferit mai întâi în Iisus Hristos, în Fiul Său Cel veşnic, deoarece „din dor nesfârşit după oameni, Cel ce există prin fire S-a făcut cu adevărat însuşi cel iubit”, adică om (3).
Ceea ce s-a realizat în Domnul Iisus Hristos prin Învierea Sa din morţi se va realiza cu umanitatea întreagă, cu toate popoarele, cu toate generaţiile, de la Adam până la sfârşitul lumii. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâi către Corinteni, spune că „Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7) şi „precum în Adam toţi (oamenii) mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 15, 22). Toţi oamenii vor învia în Hristos, şi cei care au crezut, şi cei care n-au crezut în El, pentru că învierea de obşte este darul lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate. Însă, „cei ce au făcut cele bune” vor învia „spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29).
Ca să-i încredinţeze pe ucenicii Săi de adevărul Învierii Sale din morţi, Domnul Iisus Hristos S-a arătat de mai multe ori şi în mai multe locuri, timp de patruzeci de zile, de la Paşti până la Înălţare. Mai întâi, Domnul Hristos S-a arătat femeilor mironosiţe, apoi ucenicilor Săi şi altor oameni, aşa cum ne mărturisesc Sfintele Evanghelii (cf. Matei cap. 28; Marcu cap. 16; Luca cap. 24; Ioan cap. 20-21), Cartea Faptele Apostolilor (cf. 1, 3) şi unele scrieri ale Sfântului Apostol Pavel (cf. 1 Corinteni 15, 6).
Hristos Cel înviat este prezent în Biserică prin Duhul Sfânt, luminând Biserica să înţeleagă Scripturile, să săvârşească Sfintele Taine şi să păzească toate cele poruncite de El, îndreptând necontenit viaţa creştinilor spre învierea de obşte şi spre Împărăţia cerească a slavei Preasfintei Treimi (cf. Ioan 16, 13).
În mod deosebit, Hristos Domnul Cel înviat din morţi este prezent şi Se dăruieşte credincioşilor în Taina Sfintei Euharistii. Prin participarea la Sfânta Euharistie, înţelegem şi simţim duhovniceşte că Învierea lui Hristos este temelia şi începutul învierii noastre, potrivit făgăduinţei Sale: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54), sau „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 56). Iată de ce Învierea Domnului nu este serbată doar o dată în an, ci la fiecare început de săptămână, Duminica. Această zi se numeşte Duminică pentru că ea este „Ziua Domnului” (Dies Dominica), adică ziua întâi a săptămânii în care a înviat Domnul, „ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea” (Psalmul 117, 24).
De aceea, Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe creştini la vieţuire în lumina Învierii lui Hristos şi la pregătire pentru învierea de obşte: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? (…) Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 3 şi 11).
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit, înviat din morţi şi înălţat întru slavă, Se oferă lumii în Biserică, printr-o dublă mişcare de iubire: pe de o parte, inima omenească a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este receptacolul tuturor suferinţelor şi al întregii vieţi omeneşti din lume, iar pe de altă parte, viaţa divino-umană a lui Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat întru slavă se comunică lumii prin Sfintele Taine şi sfintele slujbe ale Bisericii, ca pregustare a păcii şi bucuriei din Împărăţia cerurilor (cf. Matei 28, 20).
Dacă nu ar fi învierea morţilor, viaţa omului, ca fiinţă raţională, liberă şi iubitoare, s-ar reduce la un orizont biologic limitat, care se termină la mormânt. Fără înviere, ca biruinţă asupra păcatului şi a morţii, toate idealurile omenirii de adevăr, dreptate, bunătate şi iubire milostivă rămân fără suport etern şi fără sens existenţial.
Din această perspectivă, credinţa în Domnul Iisus Hristos oferă mai multe înţelesuri ale Învierii pentru viaţa creştină.
1) Primul înţeles al Învierii pentru oameni este cel spiritual sau duhovnicesc. Domnul Iisus Hristos, prin Evanghelia Sa, cheamă pe oameni mai întâi la învierea sufletului din moartea cauzată de păcate: „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă” (Ioan 5, 24). Aşadar, învierea oamenilor nu este rezervată doar unei epoci viitoare, la sfârşitul lumii acesteia, ci ea se produce acum în sufletele celor care aud şi primesc Cuvântul lui Dumnezeu: „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25).
2) Al doilea înţeles al Învierii pentru oameni este unul biologic sau fizic. Din iubire milostivă faţă de cei îndureraţi de moartea celor dragi, Domnul Iisus Hristos a înviat pe fiul văduvei din Nain (cf. Luca 7, 11-16), pe fiica lui Iair (cf. Matei 9, 18-26; Marcu 5, 21-43; Luca 8, 40-56) şi pe prietenul Său, Lazăr, fratele surorilor Marta şi Maria din Betania (cf. Ioan 11, 1-46). Aceste trei persoane tinere au revenit la viaţa pământească obişnuită, biologică, iar la bătrâneţe au murit ca toţi oamenii. Însă, cu prilejul învierii lui Lazăr, Domnul Iisus Hristos descoperă surorii acestuia, Marta, adevărul că sufletul omului care crede în Hristos rămâne veşnic viu, chiar dacă trupul acestuia moare. În acest sens, Domnul Iisus spune: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26).
3) Înţelesul eshatologic sau ultim al Învierii. Învierea Domnului Hristos nu este revenirea la viaţa pământească, biologică sau naturală, ci intrarea într-un nou mod de existenţă, necunoscut oamenilor până la Învierea lui Hristos, şi anume este trecerea Lui cu sufletul şi cu trupul la viaţa cerească veşnică, în Împărăţia cerurilor, în care nu mai este lacrimă şi nici moarte (cf. Apocalipsa 21, 4). Hristos Cel înviat din morţi omoară moartea, adică îi pune un capăt, „cu moartea pe moarte călcând” – cum spune Troparul Învierii Domnului. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune despre Hristos Cel înviat că moartea nu mai are putere asupra Lui (cf. Romani 6, 9). Aşa va fi şi învierea de obşte. Prin urmare, lumina şi bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale a omenirii şi creaţiei întregi, pentru că o îndreaptă spre viaţă veşnică şi spre un cer nou şi un pământ nou (cf. Apocalipsa 21, 1). Oamenii care vor fi încă în viaţă când Domnul Iisus Hristos va veni cu slavă şi putere multă (Cf. Matei 16, 27 şi 25, 31), să judece viii şi morţii, la a doua Sa venire, aceia se vor schimba într-o clipită (cf. 1 Corinteni 15, 51-52). Adică, aceia vor cunoaşte o mutare de la condiţia de viaţă umană, biologică, stricăcioasă, la o stare a trupului nestricăcioasă, înduhovnicită, transfigurată.
4) Învierea de obşte va fi urmată de Judecata de Apoi sau Universală, de evaluarea spirituală a vieţii şi libertăţii tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate locurile, potrivit criteriului iubirii milostive faţă de cei aflaţi în nevoi (cf. Matei 25, 31-46). Oamenii care în timpul vieţii lor pământeşti au răspuns iubirii smerite şi milostive a lui Dumnezeu vor fi veşnic fericiţi în comuniune cu Dumnezeu Cel milostiv. Cei care în mod liber au refuzat chemarea iubirii milostive sau darnice a lui Dumnezeu, aceia vor simţi vidul sufletesc al refuzului iubirii lui Dumnezeu, aşa cum ne arată Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, în capitolul 25.
Din acest capitol învăţăm că Hristos Domnul respectă atât de mult libertatea omului, încât, din smerenie totală, prezenţa Sa se ascunde tainic în oamenii cei mai săraci şi suferinzi, marginalizaţi, neglijaţi şi dispreţuiţi, care trăiesc în lume la limita dintre viaţă şi moarte. Însă, în Ziua Judecăţii de Apoi, Domnul Iisus Hristos va arăta slava şi libertatea Sa de Creator al universului şi al omului, de a stabili comuniunea eternă cerească de iubire şi fericire cu toţi oamenii smeriţi şi milostivi.
Aşadar, învierea de obşte este ţinta finală spre care se îndreaptă Biserica şi umanitatea întreagă. Aceasta explică de ce Crezul ortodox are la final, ca ultim articol, această mărturisire: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Faptul că noi mărturisim în Crezul sau Simbolul de credinţă ortodox că aşteptăm „învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie” arată că toate etapele vieţii sunt îndreptate spre înviere, că timpul nostru pe pământ este un timp de pregătire pentru înviere, că moartea nu este ultima etapă a vieţii noastre, deoarece Hristos a transformat moartea în paşte, în trecere spre viaţa veşnică. De aceea, creştinul trebuie să fie plin de speranţă şi de bucurie. El crede cu tărie că moartea fizică este doar o trecere sau o mutare la viaţa cerească, că viitorul definitiv sau ultim al omului este Împărăţia lui Dumnezeu, adică intrarea drepţilor smeriţi şi milostivi în bucuria, pacea şi lumina Preasfintei Treimi (cf. Romani 14, 17).
Dreptmăritori creştini,
Paştile sunt o revărsare de bucurie ce perpetuează bucuria ucenicilor care au văzut pe Domnul Iisus Hristos înviat din morţi. Prin urmare, bucuria că moartea a fost biruită şi viaţa veşnică dăruită oamenilor în arvună este bucuria cea mai mare a credinţei, care copleşeşte toate bucuriile trecătoare din viaţa omului pe pământ.
În aceste zile de sărbătoare, de lumină şi de bucurie pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, împărtăşind şi altora bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Să ne rugăm să fie pace în ţara noastră şi în întreaga lume. Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini.
În contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, mulţumim în mod deosebit tuturor celor care au sprijinit până acum şi celor care vor sprijini, prin cuvânt şi faptă, construirea Catedralei Naţionale – Catedrala Mântuirii Neamului, pentru ca aceasta să poată fi sfinţită în 26 octombrie 2025.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, vă adresăm tuturor calde doriri de sănătate şi fericire, pace şi bucurie, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
