Proteste masive în Franța: Se anunță un blocaj general al economiei

Proteste masive în Franța: Se anunță un blocaj general al economiei

Peste 2,5 milioane de persoane au ieșit sâmbătă pe străzile Franței pentru a protesta față de proiectul pentru reforma pensiilor, iar pe 7 martie, când inițiativa va ajunge în Senatul de la Paris, se anunță un blocaj general al economiei franceze, după cum a declarat Roxana Dascălu, jurnalistă Reuters Franța.

„Au fost milioane (de oameni în stradă, n.r.). Conform organizatorilor, alianței principalelor opt sindicate din Franța, au fost peste 2,5 milioane de oameni în stradă, în orașele mari și în orașele mici, și oameni care n-au ieșit niciodată la demonstrații, la manifestații, au ieșit acum în stradă, în toată Franța. Poliția spune 963.000, sindicaliștii spun 2,5 milioane”, a declarat Roxana Dascălu pe B1 TV.

„Nu se termină, pentru că sindicatele au anunțat un calendar foarte important, pe 16 februarie când se va discuta faimosul în Franța articol 7, care prevede prelungirea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, în Adunarea deputaților, să fie o nouă demonstrație, iar pe 7 martie, când intră proiectul de lege al prim-ministrei Borne în Senat, să fie un blocaj general al economiei franceze. O grevă continuată se prevede după aceea”, a continuat ea.

Opoziția a depus mii de amendamente la proiect.

„Coaliția stângii de opoziție din parlament a făcut bloc comun și a depus mii de amendamente, nu sute, la proiectul de reformă a pensiilor, a vârstei de pensionare”, a mai spus Roxana Dascălu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15.3 ° C
16.6 °
13.9 °
50 %
4kmh
0 %
vin
15 °
sâm
14 °
Dum
18 °
lun
15 °
mar
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii