Departamentul de Stat al Statelor Unite a consemnat, în raportul său anual privind situația drepturilor omului în România pentru anul 2024, publicat marți pe site-ul instituției, anularea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, măsură catalogată drept o ingerință politică și o restricție nejustificată a exprimării unor opinii politice.
Departamentul de Stat transmite anual Congresului SUA rapoarte privind practicile în domeniul drepturilor omului în toate țările care beneficiază de asistență americană și în statele membre ONU, conform Legii privind Asistența Externă din 1961 și Legii Comerțului din 1974.
Potrivit documentului, pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a invalidat rezultatele primului tur al scrutinului prezidențial desfășurat pe 24 noiembrie, motivând că „multiple nereguli și încălcări ale legislației electorale… au compromis transparența și corectitudinea campaniei” și au ridicat suspiciuni privind corectitudinea procesului electoral, potrivit Agerpres.
Decizia instanței a fost criticată în raport ca fiind „fără precedent ca natură și severitate” și considerată o intervenție politică în alegeri, cu efect de restrângere nejustificată a libertății de exprimare a opiniilor politice dezaprobate.
Raportul menționează, de asemenea, probleme semnificative privind drepturile omului în România, printre care:
- restricții asupra libertății de exprimare;
- infracțiuni, acte de violență și amenințări motivate de antisemitism.
Deși guvernul a luat măsuri credibile pentru identificarea și sancționarea oficialilor care au comis abuzuri, în anumite cazuri acțiunile au fost insuficiente, iar impunitatea a rămas o problemă.