România – mandat de patru ani în Consiliul Executiv al UNESCO

România – mandat de patru ani în Consiliul Executiv al UNESCO

România a fost aleasă membru cu drepturi depline al Consiliului Executiv al UNESCO pentru mandatul 2025–2029.

Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO desfășurate la Samarkand (Uzbekistan), la 7 noiembrie.

După mandatul istoric de Președinte al Conferinței Generale a UNESCO exercitat de ambasadorul Simona-Mirela Miculescu și încheiat recent, această alegere reprezintă recunoașterea angajamentului constant al României față de valorile și obiectivele UNESCO în domeniile educației, științei, culturii și comunicării, precum și a respectului de care se bucură țara noastră în această arenă globală.

Prin această nouă victorie diplomatică, România își reafirmă determinarea de a colabora strâns cu celelalte state membre pentru promovarea dialogului, cunoașterii și cooperării internaționale, în spiritul principiilor UNESCO și al obiectivelor asumate de promovare a multilateralismului și al respectării normelor de drept internațional.

Mandatul din Consiliul Executiv va permite țării noastre să contribuie direct la implementarea Programului de activități pentru perioada 2026–2029 al organizației și la adoptarea deciziilor strategice privind agenda globală a educației, științei, culturii și comunicării. România își propune să pună în valoare bune practici și experiențe relevante, să sprijine consolidarea societății bazate pe cunoaștere, reducerea decalajelor de incluziune digitală, promovarea culturii ca bun public, precum și apărarea libertății de exprimare și a siguranței jurnaliștilor.

România mulțumește tuturor statelor membre care i-au acordat sprijinul și privește cu încredere spre începutul acestui mandat în cadrul UNESCO, potrivit MAE.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
burniță de intensitate joasă
8 ° C
8.3 °
7.7 °
93 %
5.7kmh
100 %
vin
10 °
S
14 °
D
17 °
lun
16 °
mar
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii