O stea apare deasupra Ţării Sfinte şi anunţă naşterea lui Mesia. Este văzută de către Magii (sau Înţelepţii) de la Răsărit, care sunt călăuziţi de ea până când ajung în Betleem, unde îl descoperă pe pruncul Iisus.
Bărbaţii călăuziţi de Steaua de la Betleem sunt menţionaţi doar în Evanghelia după Matei. Apostolul nu precizează, însă, nici numele, nici numărul lor, nici faptul că erau regi, ci doar că veneau din Răsărit. Că erau trei, s-a dedus din numărul darurilor – aur, smirnă şi tămâie.
De-a lungul timpului, teologi, istorici, astronomi au încercat sa dezlege misterul Stelei. Cercetătorii, şi nu numai ei, se întreabă daca Steaua de la Betleem a fost un miracol sau un fenomen astronomic obişnuit. Sau unul neobişnuit. Iar teoriile şi controversele sunt departe de a se fi încheiat, deoarece această Stea este considerată una dintre marile enigme din istoria omenirii.
S-a spus ca Steaua a fost o supernova, un fulger globular, ba chiar un OZN! Atât Isaac Newton, cât şi astronomul Johannes Keppler au căutat explicaţii plauzibile pentru acest eveniment-cheie din istoria creştinismului. Kepler sugera că Steaua de la Betleem a fost o supernova. Unii dintre cercetătorii de astăzi spun că nu ar fi exclus, dar nici măcar la astronomii din China antică nu s-au găsit consemnări privitoare la vreo supernova, apariţie care, dacă ar fi avut loc, ar fi fost vizibilă de pe tot cuprinsul globului.
După Kepler, steaua magilor a fost de fapt aspectul pe care l-a luat pentru observatorul de pe Pământ o triplă conjuncție a planetelor Jupiter și Saturn în constelația Peștilor: aliniate una peste altă, cele două planete, având în fundal constelația Peștilor, dădeau impresia unei stele cu o strălucire aparte.
Kepler a presupus că magii, fiind astrologi (cititori în stele) din Babilon, au observat această triplă conjuncție de la bun început. A doua maximă, cea din octombrie, i-a determinat să pornească imediat la drum în căutarea Celui a Cărui naștere o vestea „steaua”. Au plecat, deci, din Babilon la începutul lui octombrie și, după o călătorie de aproximativ o luna și jumătate, au sosit la Ierusalim. Reapariția „stelei”, pe când magii tocmai plecaseră de la Irod (Mt 2, 9-l0), ar fi fost de fapt a treia maximă, cea din 4 decembrie, a triplei conjuncțîi amintite.
Ipoteza lui Kepler a făcut adepți nu numai printre astronomi, ci și printre teologi, care consideră că anul 7 înaintea erei creștine este, de altfel, o dată perfect verosimilă pentru evenimentul Nașterii Domnului. Astfel, Hristos s-ar fi născut cândva între anii 7-5 înaintea erei creștine.
Trebuie să ținem seama însă de faptul că tot ceea ce susține Kepler rămâne totuși o simplă ipoteza. Foarte important este să vedem însă și perspectiva Sfinților Părinți ai Bisericii. În primul rând, diferă în mod radical modul de abordare al acestei probleme. Sfântul Ioan Gură de Aur comentând pasajul evanghelic în care se amintește despre călăuzirea magilor de către stea, afirmă: „Avem nevoie de multe privegheri, de multe rugăciuni, că să putem interpreta textul acesta, să aflăm cine erau acești magi, de unde au venit, din ce pricina, ce i-a făcut să vină și în sfârșit ce e cu steaua aceasta”.
Așadar, Bisericii îi este proprie viziunea duhovnicească asupra lucrurilor și evenimentelor, după cum notează crestinortodox.ro, care adaugă că steaua de la Betleem rămâne simbolul asociat pentru totdeauna cu Nașterea Domnului.
