Potrivit datelor studiului „Politici și Resurse pentru școli sigure și suportive”, implementat de Ministerul Educației cu sprijinul Uniunii Europene, 40% dintre elevi sunt afectați de agresiunile din școli și de ura de pe rețelele de socializare.
Iar peste 20% dintre ei manifestă tendințe de auto-vătămare. De asemenea, 19% dintre elevi sunt expuși intimidărilor, iar peste 15% sunt victime directe.
46% dintre elevii de gimnaziu se tem să intervină atunci când sunt martorii unor acte de agresiune. 20% manifestă tendințe de auto-vătămare, iar aproape 20% sunt predispuși la îngrijorare excesivă și agitație.
Peste 13% dintre elevi prezintă un risc crescut de dezechilibru socio-emoțional, risc favorizat de factori precum sărăcia, apartenența etnică sau statutul de refugiat, care duc la izolare și dificultăți de adaptare.
Studiul tudiul mai arată că peste 65% dintre elevi sunt mulțumiți de aspectul fizic, se consideră inteligenți și se bucură de susținerea familiei.
Datele au fost incluse în studiul „Politici și Resurse pentru școli sigure și suportive”, implementat de Ministerul Educației cu sprijinul Uniunii Europene.