Primăria Municipiului București, prin A.S.S.M.B., anunță redeschiderea platformei de înscriere în proiectul FIV3 – „O șansă pentru cuplurile infertile”. Noua etapă de înscrieri debutează astăzi, 3 noiembrie.
Proiectul vine în ajutorul cuplurilor care își doresc să devină părinți cu un sprijin financiar de până la 15.000 de lei pentru tratament și proceduri medicale specifice.
În total, sunt disponibile 150 de locuri pentru femei cu indicație medicală pentru fertilizare in vitro (FIV).
Înscrierile se fac online, pe site-ul: https://fiv.assmb.ro, la secțiunea înscriere în proiect.
Condițiile de eligibilitate și regulamentul complet pot fi consultate pe site.

