Șoferii STB care au refuzat urcarea unei persoane cu dizabilități sancționați de CNCD

Șoferii STB care au refuzat urcarea unei persoane cu dizabilități sancționați de CNCD

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis amendarea șoferilor Societății de Transport București (STB) care în vara anului trecut au refuzat urcarea în autobuze pe linia 104 a unei tinere cu dizabilități locomotorii.

Colegiul director, cu unanimitate de voturi, a constatat săvârșirea faptei de discriminare, pentru îngrădirea accesului unei persoane cu dizabilități locomotorii la serviciile publice de transport, se arată într-un comunicat de presă al CNCD.

În data de 18.07.2022, unei persoane cu dizabilități locomotorii, dorind să utilizeze mijloacele de transport în comun STB, pe linia 104, nu i s-a asigurat accesul în autobuz prin nedeschiderea rampei specifice, motivat de faptul că nu a fost văzută de către conducătorul auto. Ulterior, în aceeași dată, pe aceeași rută, la câteva minute distanță, un alt șofer i-a refuzat accesul în mijlocul de transport public adresându-i cuvinte licențioase, injurioase, atât ei cât și mamei sale, care o însoțea, se menționează în comunicat.

Primul șofer a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei. Pentru cel de-al doilea șofer care, pe lângă refuzul accesului, a avut și un comportament nedorit, fiind agresiv verbal, Colegiul director a aplicat amenda contravențională în cuantum de 3.000 lei.

În cazul Societății de Transport București STB S.A. Colegiul director nu a constatat întrunirea elementelor constitutive ale unei fapte de discriminare întrucât aceasta a dovedit că mijloacele de transport erau accesibilizate, conducătorii auto fuseseră instruiți și referitor la incidentele mediatizate a demarat cercetări disciplinare.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18 ° C
19.4 °
16.1 °
60 %
2.7kmh
0 %
Dum
22 °
lun
22 °
mar
21 °
mie
16 °
joi
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii