Consiliul Județean Ilfov, Antena 3 CNN și Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România au desfășurat o amplă campanie de educare, informare și conștientizare a riscurilor diabetului zaharat, dedicată elevilor din școlile ilfovene.
Pe parcursul a patru zile, 250 de elevi ai claselor V–VII din localitățile Pantelimon, Tunari, Cernica și Glina au participat la ateliere interactive menite să îi ajute să înțeleagă importanța unui stil de viață sănătos.
Cursul a fost structurat în trei module esențiale:
– Nutriție – atelierul „Chefii nutriției”;
– Mișcare – atelierul „Fit Masters”;
– Somn & Ecrane – atelierul „Dream Team”.
Elevii au urmărit și un clip inspirațional care le-a arătat cum sportivi, artiști și alte personalități își mențin echilibrul și sănătatea prin alegeri responsabile. Totodată, specialiștii în domeniu le-au oferit informații utile despre diabetul zaharat de tip 2 și metodele de prevenire.
„Prin această inițiativă, ne dorim să contribuim la formarea unei generații informate, sănătoase și conștiente de alegerile zilnice care le pot influența viitorul”, se precizează într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Ilfov. Postarea prezintă și imagini de la atelierele realizate în Pantelimon.

