Prim ministrul Ilie Bolojan consideră că recesiunea tehnică e o măsură temporară care face parte din costul tranziției, “care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe”.
Premierul explică motivele din cauza cărora consideră că România a intrat oficial în recesiune și atrage atenția că anii 2024 și 2025 trebuie priviți ca parte a aceluiași proces. Bolojan acuză modul de utilizare a banilor în 2024 şi face o comparație între 2024 și 2025.
“În 2024 am avut un stimul fiscal mare, cu impact economic redus și cu acumulare de dezechilibre interne și externe. În 2025 avem disciplină fiscală, dar o creștere similară, susținută de investiții reale și factori structurali.”
Prezentăm postarea integrală a premierului Ilie Bolojan pe Facebook:
“Creșterea economică a României în 2025 a fost de 0,6%, în condițiile schimbării rapide, în numai 6 luni, a modelului economic care ne-a dus cu spatele la zid. Am început trecerea de la un model bazat pe deficit și consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiții, productivitate, export și disciplină bugetară.
Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe.
Pentru a înțelege corect situația economică actuală a României, este important să privim anii 2024 și 2025 ca parte a aceluiași proces.
Anul 2024 a fost un an atipic. Am avut un deficit bugetar ridicat, de aproape 8–9% din PIB, un deficit extern semnificativ, de 8,2% din PIB și, totuși, o creștere economică reală modestă, sub 1%. În mod normal, un asemenea stimul fiscal ar fi trebuit să genereze o creștere mult mai puternică. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în prima parte a anului 2024 a fost, potrivit INS, recesiune tehnică, cu scăderi de -0,4% în primele două trimestre ale anului.
De ce?
Pentru că o parte importantă a banilor cheltuiți în 2024 a fost orientată către consum curent, cheltuieli rigide și compensarea unor presiuni sociale și inflaționiste, nu către dezvoltarea reală a economiei. Iar consumul puternic a venit din tot mai multe importuri. Inflația ridicată a absorbit o parte importantă din acest impuls fiscal puternic. Cu alte cuvinte, în 2024 am cheltuit mult, dar am crescut puțin. Părea că situația este favorabilă, dar dezechilibrele economice se accentuau.
În iulie 2025, contextul se schimbă fundamental. A început redresarea. Am realizat o corecție de aproximativ 1% din PIB, un efort semnificativ care a generat costuri sociale și nemulțumiri. Aș fi vrut să existe o cale de a le evita. Teoretic, o asemenea ajustare ar fi trebuit să genereze o frânare accentuată a economiei. Totuși, datele arată că, în 2025, creșterea economică rămâne în jur de 0,6%.
Așadar,
În 2024 am avut un stimul fiscal mare, cu impact economic redus și cu acumulare de dezechilibre interne și externe. În 2025 avem disciplină fiscală, dar o creștere similară, susținută de investiții reale și factori structurali. Acest lucru arată că problema fundamentală nu a fost lipsa banilor, ci modul în care au fost utilizați.
Dar consolidarea fiscală nu este un scop în sine. Este o condiție esențială pentru stabilitate, credibilitate și dezvoltare sustenabilă. Această tranziție presupune, temporar, o perioadă de contracție economică. Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitivă. Nu traversăm o criză.
Traversăm o perioadă de corecție economică necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică, care să aducă prosperitate pe termen lung”.

