Conservatoarea malteză Roberta Metsola, desemnată de PPE, a fost aleasă preşeidntă a Parlamentului Euroean (PE) din primul tur, marţi, cu 485 de voturi, ca succesoare a italianului David Sassoli, relatează AFP.
Alegerea candidatei desemnată de către Partdul Popular European (PPE) nu ridica îndoieli.
Potriivt unor acorduri...
Prim-vicepreşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola (Grupul PPE), a preluat marţi preşedinţia interimară a legislativului UE, în urma decesului social-democratului David Sassoli, la vârsta de 65 de ani, survenit la primele ore ale nopţii trecute într-un spital italian, informează EFE.
Metsola, în vârstă de 42 de...
Parlamentul European a votat astăzi forma finală a noii Politici Agricole Comune (PAC). Documentul, așa cum a ieșit el din negocierile dintre instituțiile europene, e departe de a fi perfect, însă alternativa ar fi fost o catastrofă.
Aripa verde a Parlamentului European a profitat...
Situația în care țările europene au impus utilizarea unui certificat verde obligatoriu pentru anumite activități ar putea fi ilegal în UE, motiv pentru care România și alte țări care au folosit aceasă practică riscă amenzi de un milion de euro pe zi, sancțiune stipulată...
Eurodeputatul Victor Negrescu, membru în echipa de negociatori a Parlamentului European, din calitatea de raportor alternativ al Grupului S&D privind bugetul european pe anul 2022, a anunțat că legislativul european a obținut 479,4 milioane în plus în bugetul de anul viitor în negocierile purtate...
Deputații europeni vor vota pe 11 noiembrie 2021 un acord cu Consiliul, acord care va obliga companiile cu un venit anual de peste 750 de milioane de euro și cu operațiuni în mai mult de un stat să declare profiturile realizate, taxele pe venituri...
Parlamentul European a aprobat, miercuri, definitiv certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii Europene. Documentul se va aplica de la 1 iulie 2021 pentru o perioadă de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru...
Reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai Consiliului Uniunii Europene au ajuns la un acord, joi, în cazul "certificatului verde digital", care ar urma să faciliteze călătoriile în spaţiul comunitar pe durata pandemiei.
Certificatul va conţine date despre vaccinarea anti-Covid-19, despre rezultate negative la teste pentru...
După plecarea partidului lui Viktor Orban, FIDESZ din grupul popularilor europeni, se configurează noi majorități în legislativul European. Dacian Cioloș, președintele grupului Renew din Parlamentul European, al treilea ca mărime, este contestat și acuzat în interior pentru că pierde oportunități față de socialiști sau...
Parlamentul European a aprobat Mecanismul de redresare şi rezilienţă, conceput pentru a ajuta ţările Uniunii Europene să combată efectele pandemiei de COVID-19.deciyia a fost salutată de Comisia Europeană. Parlamentul European precizează că mecanismul este cel mai important element constitutiv al pachetului de stimulente aferent...