proiect de lege

Proiect de lege: Persoanele fizice și juridice își vor putea amâna plata ratelor până la 9 luni

Persoanele juridice şi persoanele fizice afectate de criză vor putea solicita amânarea plăţii ratelor la credite pe o perioadă de până la 9 luni, potrivit proiectului de moratoriu lansat luni în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor. „Prezentul act normativ are în vedere crearea unor facilităţi...

Proiect de lege al parlamentarilor PSD: Bugetarii vor lucra de acasă

Debirocratizarea capătă o nouă definiție. Aceasta nu mai înseamnă reducerea timpului pierdut de cetățeni prin diverse instituții, ci reducerea timpului petrecut de funcționarii publici la locul de muncă. Potrivit unui proiect de lege al parlamentarilor PSD, aproape toți funcționarii publici au dreptul să ceară,...

Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul care prevede ca 24 iunie să devină Ziua iei

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, decizional proiectul de lege care prevede ca 24 iunie să devină „Ziua iei”. Astfel, legea merge la promulgare.  Demersul, susţinut de senatori şi deputaţi de la toate partidele parlamentare şi minorităţile naţionale, este o dovadă clară şi echilibrată, că singura...

Săptămâna de lucru de patru zile, prevăzută într-o nouă propunere de lege pentru piaţa muncii

Mai mulți parlamentari au inițiat un proiect de lege care introduce și în România săptămâna de lucru de 4 zile, pentru ca angajații să beneficieze de un weekend de trei zile. Proiectul a fost înregistrat în data de 3 martie și modifică Legea nr.53/2003 –...

Toate instituțiile statului sunt obligate să accepte plata cu cardul sau online

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică şi instituţiile şi autorităţile publice vor fi obligate să accepte şi plata cu carduri efectuată online a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor. S-au înregistrat 269 voturi 'pentru', unul...

Toți elevii trebuie tratați fără discriminare – proiect de lege pentru acordarea de burse de merit și pentru elevii din școlile particulare

Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, afiliat Grupului PSD, a inițiat un proiect de lege pentru acordarea de burse de merit și burse de performanță pentru elevii școlilor particulare.  Potrivit legislației în vigoare, doar elevii din învățământul preuniversitar de stat cu medii de peste...

Proiect de lege pentru gestionarea situațiilor de criză: Bărbații între 18 și 60 de ani, în rezerva generală în caz de război

Guvernul Ciucă pregătește un proiect de lege privind gestionarea rapidă a situațiilor de criză. Potrivit draftului, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) poate impune situația de criză, la propunerea ministrului Apărării, informează Europa FM. Proiectul definește situația de criză și rezerva generală în caz de...

Plenul Camerei Deputaților: A fost adoptat proiectul de Lege pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative

În data de 2 martie 2022 a fost adoptat de către plenul Camerei Deputaților proiectul de Lege pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative – PLx 583/2021, care prevede anularea diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii, stabilite...

A fost adoptat proiectul de Lege: Reglementarea statutului personalului încadrat în perioada stării de alertă

În ședința Comisiei pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților din data de 23 februarie 2022 a fost adoptat proiectul de Lege privind reglementarea statutului personalului contractual care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată – PLx 59/2022, transmite...

Ministrul Sănătății: Se lucrează deja la un proiect de lege pentru păstrarea noilor angajați în sistemul românesc de Sănătate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a declarat că vrea să păstreze angajații din pandemie în sistemul sanitar, pe funcțiile pe care aceștia deja le ocupă. Ministrul Sănătății susține că se lucrează deja la un proiect de lege pentru păstrarea noilor angajați în sistemul românesc de...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
cer senin
21.4 ° C
21.7 °
17.8 °
50 %
1.5kmh
0 %
J
33 °
vin
35 °
S
33 °
D
37 °
lun
34 °

Opinii