Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la alegerile pentru șefia organizației PSD Bistrița, că partidul pe care îl conduce este cel care a cerut majorarea salariului minim la 3000 de lei.
De asemenea, liderul social-democrat a criticat dur măsura luată de liberali cu privire la liberalizarea...
Acordul asupra Directivei privind salariul minim european a fost adoptat în plenul Parlamentului European de la Strasbourg. Directiva e o mare victorie pentru grupul S&D, din care face parte PSD, deoarece el a insistat asupra caracterului obligatoriu al acestei măsuri în toate statele membre.
Ministrul...
Salariul minim trebuie majorat la 3.000 lei având în vedere numărul mare al românilor din sistemul privat care au aceste venituri, spune preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Liderul social-democrat a explicat că va face această propunere și o alta, privind majorarea pensiilor cu 10%, în şedinţa...
Coordonatorul național PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu, salută, în numele organizației militanților europeni din Partidul Social Democrat, acordul politic referitor la directiva europeană privind salariile minime adecvate propusă de Comisia Europeană la inițiativa familiei social-democraților europeni și a Comisarului social-democrat Nicolas Schmit.
“Directiva Europeană...
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți că Guvernul a primit o propunere din partea IMM-urilor pentru majorarea salariului minim cu 200 de lei. Acesta a precizat că majorarea ar putea avea loc chiar anul acesta. De asemenea, Ciolacu a spus că în această...
Gabriela Firea anunță că PSD a inițiat "un proiect de lege privind susținerea IMM-urilor pentru compensarea pierderilor de venit generate de creșterea prețurilor la utilități astfel încât sumele rezultate din valorificarea ofertei să poată fi redistribuite echitabil și către salariați, iar creșterea salariului minim...
România are cea mai mare povară fiscală pe salariul minim. La fiecare leu câştigat, statul opreşte aproape jumătate: 45 de bani. Ca acest lucru să se schimbe, noua coaliție de guvernare vrea să includă scutirea de taxe şi impozite pentru plafonul reprezentat de salariul...