școala altfel

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că programele „Săptămâna Verde” și „Școala Altfel” vor fi păstrate și în anii următori

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că programele „Săptămâna Verde” și „Școala Altfel” vor fi păstrate și în anii următori, dar vor fi organizate „mai bine, cu sens și continuitate”. Daniel David spune că a transmis deja instrucțiuni clare școlilor pentru a îmbunătăți implementarea...

Activități interesante în cadrul programului „Școala altfel” pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 „Anton Pann” din Voluntari

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 „Anton Pann” din orașul Voluntari au desfășurat activități interesante în cadrul programului „Școala altfel”. Ei au avut ocazia să descopere procesul complet prin care apa ajunge în siguranță la consumatori – de la captare, tratare, înmagazinare și până la distribuție,...

În perioada Şcoala Altfel şi Săptămâna Verde, excursiile pe banii părinţilor sunt interzise. „Regulile sunt foarte clare”, spune ministrul Educației

Ministerul Educației le amintește profesorilor că programele „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” au un scop educativ nu recreativ. Mesajul vine după ce tot mai multe școli organizează excursii costisitoare, unele în străinătate. În județul Cluj inspectoratul școlar a emis reguli pentru a limita aceste practici. Inspectoratele...

Educație: Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară până pe 30 mai 2025

Conform structurii anului școlar, programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară până pe 30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite. Aproape 250 de școli...

Ultimele articole

Campanii

Vremea

București
ceață
8.7 ° C
8.9 °
7.1 °
90 %
2.6kmh
16 %
mar
12 °
mie
7 °
J
13 °
vin
18 °
S
12 °

Opinii