Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis amendarea șoferilor Societății de Transport București (STB) care în vara anului trecut au refuzat urcarea în autobuze pe linia 104 a unei tinere cu dizabilități locomotorii.
Colegiul director, cu unanimitate de voturi, a constatat săvârșirea faptei de...
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu prin care şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare.
Robert...
Codul Rutier prevede acum sancțiuni mai aspre pentru cei care încalcă legislația, dar și alte noi sancțiuni introduse pentru șoferii care au un anumit tip de comportament în trafic.
Șoferii agresivi la volan vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 580 de lei și 725 de lei....
Recent, a fost adoptată o lege oficială pentru promovarea siguranței în trafic și reducerea poluării. Bucureștiul și alte municipalități importante sunt obligate să stabilească zone cu emisii scăzute în viitorul apropiat pentru a îndeplini aceste obiective.
Astfel, șoferii români vor fi nevoiți să plătească pentru a avea...
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care prevede ca șoferii să circule cu luminile de zi pe orice fel de drum, în localități sau afara acestora.
Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege care stabileşte obligaţia conducătorilor de autovehicule de a folosi, în...
Sindicatul Europol anunţă schimbări importante pe care trebuie să le ştie toţi şoferii. Polițiștii de la Rutieră nu vor mai scrie amenzile date în trafic cu pixul, ci vor folosi o aplicaţie pe telefonul mobil care permite completarea datelor mult mai uşor.
Mai exact, agenții...
Șoferii care nu își achită amenzile în termen de 60 de zile riscă să rămână fără permis. Concret, un proiect de lege depus deja la Senat prevede ca șoferii care nu îşi achită amenzile să aibă permisul suspendat până la plata lor.
Inițiativa legislativă a...
Polițiștii rutieri au noi atribuții, astfel că șoferilor, care refuză testarea pentru alcool sau substanțe psihoactive, li se va putea retrage permisul fără a mai avea drept de circulație pentru cel puțin 12 ore. Asta prevede o modificare a Codului Rutier care a intrat...
Senatul a adoptat luni, în plen, în unanimitate, propunerea legislativă pentru completarea Codului penal astfel încât şoferii drogaţi, în stare de ebrietate sau fără permis care au generat un accident rutier mortal să fie pedepsiţi cu închisoarea cu executare. Legea mai trebuie adoptată de...
Robert Cazanciuc, senator PSD, a anunţat că a introdus în procedură de urgenţă parlamentară un proiect de lege prin care şoferii depistaţi la volan băuţi şi fără permis şi care provoacă accidente mortale să facă închisoare, notează Agerpres.
Reacţia sa vine după ce un copil...