Administrația Trump se pregătește să taie programele de asistență de securitate pentru flancul estic al NATO

Administrația Trump se pregătește să taie programele de asistență de securitate pentru flancul estic al NATO

Potrivit Washington Post, administrația Trump intenționează să pună capăt programelor de asistență în domeniul securității pentru Europa, inclusiv cele menite să întărească flancul estic împotriva unei posibile agresiuni ruse. Acțiunea vine în contextul în care Statele Unite își reconfigurează rolul în NATO, iar țările baltice, în special, sunt îngrijorate de perspectiva diminuării sprijinului aliatului american de la granița pe care o au cu Rusia.

Concret, anul viitor se va termina finanțarea programului cunoscut sub denumirea „Inițiativa Europeană de Descurajare”, inițiat de Washington în 2014, la trei luni după anexarea Crimeei de către Federația Rusă și care și-a fixat ca obiectiv sporirea prezenței americane în Europa din motive de securitate.

Prin acest program au fost alocați, între anii 2018-2022, 1,6 miliarde de dolari în Europa, circa 29% din suma totală, iar printre principalii beneficiari se numără cele trei țări baltice – Estonia, Letonia și Lituania – toate având granițe terestre cu Rusia, precizează caleaeuropeană.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
27.9 ° C
28.9 °
27 °
31 %
5.8kmh
0 %
vin
32 °
S
31 °
D
32 °
lun
32 °
mar
32 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii