Asteroid deviat: După misiunea DART, sonda HERA va explora ”o lume nouă”

Asteroid deviat: După misiunea DART, sonda HERA va explora ”o lume nouă”

Misiunea DART, concepută de NASA, va încerca, în noaptea de luni spre marţi, să devieze un asteroid de pe traiectoria sa, ciocnindu-se cu Dimorphos, o mică „lună” care orbitează în jurul unui asteroid mai mare, Didymos, situat la o distanţă de 11 milioane de kilometri de Terra. Acest experiment doreşte să reducă orbita asteroidului mai mic în jurul asteroidului mai mare, pentru ca inginerii de la NASA să poată afla dacă omenirea este capabilă să modifice voluntar traiectoria unui asteroid ce ar ameninţa planeta noastră.

„Un astfel de sistem alcătuit din doi asteroizi reprezintă un banc perfect de testare pentru un exerciţiu de apărare planetară, dar este, totodată, un mediu complet nou”, a rezumat Ian Carnelli, coordonatorul misiunii HERA din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Asteroizii, mai mult decât simple roci potenţial periculoase, reprezintă în sinea lor mici lumi variate din punct de vedere geologic, care spun povestea originii Sistemului Solar, dar care sunt totuşi puţin cunoscute. Sonda HERA, ce va fi lansată după misiunea DART, are obiectivul de a explora aceste „tărâmuri necunoscute”, informează AFP.

Denumită HERA în semn de omagiu pentru zeiţa greacă a căsătoriei, sonda europeană va fi lansată în octombrie 2024, cu o sosire prevăzută în 2026 pe asteroidul Dimorphos. Obiectivul său: revenirea la „locul crimei” pentru a evalua consecinţele impactului provocat de DART.

Testul privind devierea micului asteroid va fi astfel pe deplin documentat, graţie informaţiilor ce vor fi colectate de instrumentele de la bordul sondei HERA (camere video, laser, imagini de înaltă rezoluţie, radar). Informaţiile obţinute îi vor ajuta pe experţii în apărare planetară să completeze cu un grad ridicat de fiabilitate modelele computerizate folosite la extrapolarea scenariilor privind impactul cu un asteroid.

Foarte puţini dintre asteroizii cunoscuţi sunt consideraţi potenţial periculoşi pentru Terra şi niciunul dintre ei nu se va apropia de planeta noastră în următorii 100 de ani.

„Însă vă garantez că dacă aşteptaţi destul de mult timp, va apărea un astfel de obiect cosmic”, a declarat Thomas Zurbuchen, director ştiinţific la NASA.

Aproape 30.000 de asteroizi de toate mărimile au fost catalogaţi în proximitatea Terrei (denumiţi geocrucişători, întrucât orbita lor se intersectează cu cea a Pământului). Aproximativ 3.000 de asteroizi noi sunt descoperiţi în fiecare an.

Aproape toţi dintre cei care au diametre de peste 1 kilometru au fost depistaţi deja, afirmă oamenii de ştiinţă. Însă ei spun totodată că, pentru moment, sunt cunoscuţi doar 40% dintre asteroizii ce măsoară peste 140 de metri în diametru – care sunt capabili să distrugă regiuni întregi de pe Terra.

Dacă sonda DART îşi va rata ţinta, ea va avea suficient de mult carburant pentru a face o nouă tentativă peste doi ani.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
10.6 ° C
11.2 °
10.5 °
92 %
3.6kmh
0 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii