Kremlin: Kievul a încercat să-l asasineze pe Putin într-un atac cu dronă

Kremlin: Kievul a încercat să-l asasineze pe Putin într-un atac cu dronă

Ucraina a încercat să atace Kremlinul cu drone, în noaptea de marţi spre miercuri, într-o tentativă eşuată de asasinare a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține serviciul de presă al preşedintelui rus, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass, preluată de Reuters.

„În urma acțiunii prompte a armatei ruse, care a folosit un sistem bazat pe radar, cele două drone au fost scoase din funcțiune. Președintele Federației Ruse nu a fost rănit în urma acestui act terorist. Programul său de lucru nu s-a schimbat și continuă ca de obicei”, menționează declarația de la Kremlin, fără a da alte detalii despre neutralizarea aparatelor fără pilot.

Ulterior, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, a precizat că Putin nu se afla la Kremlin la momentul presupusului atac.

Kremlinul consideră incidentul drept un act terorist planificat și un atentat la viața președintelui Federației Ruse în ajunul Zilei Victoriei, sărbătorită în data de 9 mai.

Autorităţile ucrainene nu au comentat încă acuzaţiile Moscovei.

 

Andra Negoiță

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16.1 ° C
17.2 °
14.9 °
82 %
3.1kmh
0 %
vin
17 °
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
25 °
mar
26 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii