Marcel Ciolacu, vizită în Republica Moldova

Marcel Ciolacu, vizită în Republica Moldova

Potrivit unui memorandum intern aprobat joi de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, vizita are loc la invitaţia preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

„Acţiunea are caracter de reciprocitate, ca urmare a vizitei în România, în 2021, a preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, împreună cu o delegaţie parlamentară, şi are ca scop continuarea şi intensificarea dialogului existent între România şi Republica Moldova, permiţând punerea în valoare în acest sens a instrumentelor pe care le oferă diplomaţia parlamentară”, se arată în document potrivit DCNews.

Liderul PSD mai are întâlniri programate cu preşedintele şi cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu şi Natalia Gavriliţă.

Din delegaţie fac parte vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu (PSD), vicepreşedintele Grupului Pro-America, Ana-Maria Cătăuţă (PSD), care este şi preşedinte al Comisiei comune a Camerei şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, preşedintele Comisiei pentru învăţământ de la Camera Deputaţilor, Natalia Intotero (PSD), vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă, Andi Cristea (PSD), precum şi Eugen Constantin – director la Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Liviu Şova, consilier.

Potrivit memorandumului, Marcel Ciolacu se va întoarce în ţară în seara zilei de 6 iunie, iar ceilalţi parlamentari din delegaţie în dimineaţa zilei de 7 iunie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
14.1 ° C
14.4 °
13.9 °
55 %
4.1kmh
75 %
vin
14 °
sâm
14 °
Dum
18 °
lun
15 °
mar
12 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii