Peste 1.000.000 de oameni au ieșit în stradă să protesteze, anunță sindicatele din Franța

Peste 1.000.000 de oameni au ieșit în stradă să protesteze, anunță sindicatele din Franța

Peste 500.000 de persoane au participat la protestele din Franța, inclusiv 55.000 de persoane au fost doar la Paris, conform cifrelor oficiale comunicate de autorități. Sindicatul CGT a estimat, însă, că „peste un milion de persoane” au participat la proteste în toată Franța.

Liderii sindicali au salutat greva ca fiind „deja un succes” și au emis un avertisment prim-ministrului Sébastien Lecornu, cerând justiție fiscală, socială și de mediu în viitorul său buget.

Cifrele indică faptul că acest protest este una dintre cele mai mari demonstrații conduse de sindicatele din Franța, de la săptămânile de mobilizare din 2023, împotriva reformelor pensiilor ale lui Macron. Potrivit autorităților, peste 35.000 de jandarmi au fost mobilizați în țară, pentru a face față protestatarilor.

Guvernul anterior, condus de prim-ministrul François Bayrou, a propus reduceri bugetare în valoare de aproximativ 44 de miliarde de euro. Guvernul lui Bayrou a pierdut un vot de neîncredere pe 8 septembrie , în mare parte din cauza opoziției față de modul în care urma să fie gestionat bugetul.

Între timp, a fost numit Sébastien Lecornu noul prim-ministru, dar mulți consideră că propunerile bugetare sub conducerea sa urmează, în mare măsură, aceeași cale de austeritate, potrivit B1 TV.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.7 ° C
18.8 °
16.1 °
48 %
3.1kmh
0 %
J
17 °
vin
27 °
S
28 °
D
29 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii