Președintele SUA, Donald Trump, anunță că i-a capturat pe președintele venezuelean Nicolas Maduro și pe soția sa

Președintele SUA, Donald Trump, anunță că i-a capturat pe președintele venezuelean Nicolas Maduro și pe soția sa

Donald Trump a declarat că operațiunea de amploare desfășurată de SUA împotriva Venezuelei a fost un succes, iar președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a fost capturat şi scos din țară împreună cu soția sa.

“Statele Unite ale Americii au desfășurat cu succes o operațiune de amploare împotriva Venezuelei și a liderului său, președintele Nicolas Maduro, care a fost capturat împreună cu soția sa și transportat cu avionul în afara țării.

Această operațiune a fost realizată în colaborare cu forțele de ordine americane. Detalii vor urma. Astăzi, la ora 11:00, va avea loc o conferință de presă la Mar-a-Lago. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei chestiuni! Președintele DONALD J. TRUMP”, a anunțat președintele SUA.

Ministrul apărării din Venezuela, Vladimir Padrino Lopez, a denunțat atacul american cu rachete asupra unor zone civile din Caracas, precum şi în alte părţi ale ţării. Lopez acuză că SUA au lovit zone rezidenţiale şi a avertizat că ţara sa va rezista prezenţei forţelor străine, transmite EFE, conform Agerpres.

Presa din opoziția venezueleană relatează că Diosdado Cabello, ministrul de Interne, ar fi fost asasinat în atacuri. Nu există încă o confirmare oficială în acest caz.

În dimineața zilei de 3 ianuarie, Caracasul, capitala Venezuelei, a fost trezit de explozii puternice, însoţite de sunete care puteau proveni de la survolarea unor avioane, potrivit Agerpres.

Guvernul de la Caracas a confirmat atacuri în capitala venezueleană şi alte trei state, iar președintele Nicolas Maduro a decretat stare de urgență.

Președintele american Donald Trump este cel care a dat ordinul de a lovi Venezuela, afirmă CBS News și Fox News, citând surse şi oficiali americani.

Presa americană a anunţat că armata SUA a lansat o serie de atacuri sâmbătă dimineaţă împotriva capitalei Caracas, informează AFP.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
2 ° C
2.7 °
1.1 °
92 %
3.6kmh
100 %
D
6 °
lun
3 °
mar
7 °
mie
7 °
J
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii