La 1 decembrie 1918, Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia proclama Unirea cu patria-mamă a provinciilor româneşti de peste Carpaţi. În aceeaşi zi, Regele Ferdinand şi Regina Maria se întorc de la Iaşi, Bucureşti redevenind astfel Capitala ţării. Urcaţi pe cai, regele, regina, principele Nicolae şi generalul Berthelot au mers în fruntea oştirii române şi a detaşamentelor aliate (engleze şi franceze) și au trecut pe sub Arcul de Triumf. Regina Maria, care îşi agăţase de şa un buchet de crizanteme galbene, îi saluta pe cei care aclamau cortegiul regal…
Chiar și după înfăptuirea și recunoașterea Marii Uniri de la 1918 de către marile puteri ale lumii, Regina Maria a continuat să pledeze cauza României și să promoveze valorile țării dincolo de granițe, până când a fost îndepărtată din viața politică a țării, odată cu preluarea tronului de către Carol al II-lea. Atunci s-a retras la Balcic sau la castelul Bran, iar ultimele zile din viață și le-a petrecut la castelul Pelișor, unde a și încetat din viață, la 18 iulie 1938.
„De ce am venit aici? Ei bine, am fost la Conferința de Pace de la Paris după război, și ei mi-au pus această întrebare și le-am spus: <Fiecare țară are nevoie de o față. Deci când vă adunați cu toții pentru deliberări, vreau ca România să aibă o față. Sunt aici să fiu acea față, să fac România ceva mai personal decât statistici și hărți>” afirma Regina Maria în toamna anului 1926, în timpul unei vizite în Statele Unite.
“Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele.Frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită”. Aceste rânduri le așternea Regina Maria în testamentul său “scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933”. “Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei”, mai spunea Regina Maria a României în Testamentul său.
Portret al Reginei Maria în vreme de război
Unul dintre nesecatele exemple de nețărmurită dragoste a Reginei Maria față de țara care a adoptat-o este datat înainte de 1918. În 1916, România a declarat război Austro-Ungariei. Iar Regina Maria a României s-a implicat în organizarea serviciului de Cruce Roșie, care se afla sub Înaltul Său Patronaj. Prima misiune asumată de Regina Maria a fost organizarea și coordonarea serviciilor de ambulanță, deoarece trebuiau preluați răniții de pe front. Regina României vizita deopotrivă barăcile în care erau tratați răniții și cele în care zăceau bolnavii de tifos. Iar Familia Regală plătise tribut tifosului prin moartea Principelui Mircea, cel mai mic dintre copiii Reginei.
Cel mai impresionant portret al Reginei Maria în vreme de război l-a făcut contele de Saint-Aulaire, pe atunci ministrul Franței la București. Iată portretul în rândurile care urmează.
“În fiecare dimineață, Regina, în uniformă de infirmieră, însoțită de o doamnă de onoare și de un grup de brancardieri voluntari se duce la gară. Pentru a-i primi pe răniți. Regina înfruntă moartea. Și ceea ce este fără îndoială cel mai greu, depășește oboseala unei zile nu de opt ore. Ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu, cu șaisprezece, șaptesprezece sau optsprezece ore de muncă. Pe cât de respingătoare pe atât de periculoasă. În mijlocul emanațiilor infecte ale cangrenelor. Când este vorba de Regina nu ne referim la curaj. Curajul presupune teamă și energia de a învinge. Sentiment necunoscut pentru o suverană a cărei îndrăzneală aduce a invulnerabilitate”…
Gripa spaniolă
Starea de sănătate a reginei Maria s-a agravat îndată după intrarea triumfală în București, la 1 decembrie 1918, alături de regele Ferdinand și generalul Henri Mathias Berthelot, iar cea care făcuse minuni în spitalele de campanie, înfruntând tifosul exantematic și holera, cădea la pat pradă cumplitei boli.
La 26 decembrie 1918, suverana nota în jurnalul său: „N-am mai scris nimic de 20 de zile. Am fost bolnavă, foarte bolnavă. Pe neaşteptate, aproape fără să-mi dau seama, parcă m-a izbit ceva în spate şi m-a pus jos, tocmai cînd lumea voia să petreacă cu mine. M-am îmbolnăvit, oribil, dureros, aşa cum n-am mai fost niciodată. Au fost zile chinuitoare de febră şi stare proastă, de slăbiciune, de înspăimântător delir şi insomnie, de am crezut că o să-mi ies din minţi. Deci, aşa arată faimoasa gripă spaniolă! Bine, voi şti de acum înainte că nu este de glumit cu ea!”. Ca un fapt inedit: Regina vizita spitalele în care de multe ori avea contact cu bolnavii, cu mâinile goale, fără să folosească mănuşi de protecţie, având această convingere că atingerea mâinii cu mâinile răniţilor dădea acestora încredere şi energie.
Regina a contribuit semnificativ la înfăptuirea și recunoașterea Marii Uniri, printr-o diplomație abilă, activă, prezența ei la Paris și Londra, în 1919 și 1920, fiind determinantă pentru atitudinea aliaților față de România.
