Pacienții din România vor putea beneficia de o a doua opinie medicală plătită de stat. Camera Deputaților a adoptat legea care permite decontarea consultației suplimentare, măsura urmând să ajute pacienții să obțină un diagnostic mai sigur și un tratament corect.
Camera Deputaților a aprobat proiectul de lege potrivit căruia pacienții asigurați vor avea dreptul la o a doua opinie medicală, iar costurile acesteia vor fi acoperite de sistemul public de sănătate. Inițiativa a trecut, iar Camera Deputaților a fost forul decizional după ce legea a fost adoptată anterior și la Senat. Potrivit noilor prevederi, medicul curant va fi obligat să trimită și să programeze pacientul pentru consultațiile sau investigațiile necesare stabilirii diagnosticului acestuia, inclusiv atunci când este necesară obținerea unei a doua opinii.
Vasile Barbu, președinte Asociația Pacienților, a declarat în context: „Era nevoie și ne luptăm de ani de zile să avem o asemenea prevedere legală, pentru că avem foarte multe cazuri de pacienți cu boli grave sau boli care îngrijorează. Sunt situații în care pacientul nu are încredere în diagnosticul precizat de un anume medic sau de o anumită clinică și pentru o decizie care ține de multe ori de viața și sănătatea sa, cele mai prețioase, trebuie să ia o decizie înțeleaptă și în cunoștință de cadru, cauză”.
„Sunt cazuri când te regăsești în fața unui diagnostic foarte crunt și rămâi cu întrebări. Sau poate nu te-a primit medicul cum ai fi crezut că trebuie să te primească un medic atunci când te consultă și ai nevoie de o susținere a diagnosticului, o susținere a tratamentului recomandat. Iată de ce a doua opinie și dreptul la a doua opinie medicală este un lucru esențial, care se regăsește și în statele europene și de ce să nu o avem și noi în țară pentru cetățenii noștri”, a declarat la rândul său, Vass Levente, secretar de stat la Ministerul Sănătății.
Această măsură are ca scop facilitarea accesului pacienților la servicii medicale și diminuarea timpilor de așteptare pentru diagnosticare și tratament. După adoptarea de către Parlament, legea va fi trimisă spre promulgare.

