Camerele de monitorizare și butoanele de panică devin obligatorii în secțiile ATI și unitățile de primiri urgențe ale spitalelor publice, după ce Nicușor Dan a promulgat o lege în acest sens.
În aproximativ 70% din cele peste 200 de spitale care beneficiază de programe de digitalizare există sisteme electronice de alertare, a declarat ministrul Sănătății.
Președintele Nicușor Dan a promulgat, miercuri, legea care prevede că toate unitățile sanitare publice și private cu paturi sunt obligate să instaleze și să mențină în stare de funcționare butoane de panică sau orice alt sistem de alertă în fiecare salon destinat internării pacienților.
Actul normativ modifică și completează în acest sens Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
„Asistența farmaceutică se asigură în cadrul sistemului de sănătate publică, potrivit legii, prin prepararea și eliberarea medicamentelor și a altor produse stabilite prin ordin al ministrului sănătății, cum ar fi: cosmetice, dispozitive medicale, suplimente alimentare și alte asemenea produse, precum și prin acordarea de servicii farmaceutice, astfel cum sunt acestea definite de Legea farmaciei nr. 266/2008”, prevede legea.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: „Unităţile sanitare vor fi obligate, acolo unde există camere de luat vederi, să monitorizeze şi să înregistreze imaginile pentru maxim 60 de zile”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri la Iaşi, că odată cu modificarea legislaţiei din România, toate spitalele publice din ţară vor fi obligate să instaleze camere de supraveghere video şi să păstreze înregistrările pentru maxim 60 de zile, potrivit Agerpres.
„În multe spitale publice din România există în momentul de faţă camere de luat vederi, există şi butoane de panică, dar pentru că nu exista legislaţie, camerele de monitorizare nu înregistrau imagini. Odată cu modificarea legislativă, unităţile sanitare vor fi obligate, acolo unde există camere de luat vederi, să monitorizeze şi să înregistreze imaginile pentru maxim 60 de zile. Acolo unde nu există, timp de doi ani de la momentul apariţiei în Monitorul Oficial, să instaleze astfel de camere”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
„Vă pot spune cu certitudine că, din proiectele PNRR derulate de Ministerul Sănătăţii, au fost semnate 207 contracte. Practic sunt 207 spitale. E un procent important. Peste 70% din ele au şi astfel de soluţii de monitorizare video şi sisteme digitale de alertare”, a spus ministrul Rogobete.

