Ministerul Sănătății va semna un acord de cooperare cu Ministerul Sănătății și Prevenției din Emiratele Arabe Unite

Ministerul Sănătății va semna un acord de cooperare cu Ministerul Sănătății și Prevenției din Emiratele Arabe Unite

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că urmează să fie semnat, în luna septembrie, un acord de cooperare cu Ministerul Sănătății și Prevenției din Emiratele Arabe Unite.

Acordul vizează schimburi de expertiză, bune practici și dezvoltarea de proiecte comune.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, s-a întâlnit marți cu Excelența Sa Sultan Mohamed Majed Alali, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, pentru a discuta aprofundarea relațiilor bilaterale în domeniul sănătății, potrivit Mediafax.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au convenit semnarea, în luna septembrie, a unui acord ce cooperare între cele două ministere. Documentul va viza întărirea parteneriatului în domeniul sănătății publice și al politicilor sanitare, dar mai ales facilitarea schimbului de expertiză, bune practici și inițierea unor proiecte comune.

„Cred cu tărie că dialogul și colaborarea internațională pot contribui semnificativ la modernizarea sistemului nostru de sănătate și la oferirea unor servicii medicale mai bune pentru cetățeni”, a transmis ministrul Sănătății printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
29.4 ° C
30 °
27.8 °
38 %
2.6kmh
0 %
mar
29 °
mie
35 °
J
33 °
vin
35 °
S
37 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii