Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, despre neplata primei zile de concediu medical: Vor fi introduse excepții explicite

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, despre neplata primei zile de concediu medical: Vor fi introduse excepții explicite

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, joi, excepții explicite acolo unde lucrurile sunt ferme și evidente de la măsura privind neplata către pacient a primei zile din concediul medical. 

Aceste corecții vor fi făcute direct de Ministerul Sănătății, pentru ca pacienții care chiar au nevoie de concedii medicale să fie protejați, a precizat el, într-o postare pe Facebook, anunțând și o ordonanță de urgență în acest sens.

Am spus încă de la începutul acestui an că măsura privind concediile medicale și neplata primei zile de concediu medical trebuie nuanțată și aplicată corect, nu generalizată și nedreaptă, a scris ministrul Sănătății, pe Facebook.

În urma unei întâlniri cu asociațiile pacienților, în care s-au analizat toate nuanțele și criteriile tehnice, ministrul a căzut de acord că există situații clare, fără loc de interpretări sau suspiciuni – exemplificând cu pacienți oncologici, pacienți cu boli rare, pacienți cronici și alte categorii care depind real de acest sprijin medical.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie puternică
7.3 ° C
7.8 °
6.6 °
93 %
4.1kmh
100 %
J
7 °
vin
7 °
S
6 °
D
6 °
lun
3 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii