Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că pot exista și în acest an discontinuități la anumite medicamente în farmacii, însă acestea țin, în principal, de probleme de producție și nu de lipsa fondurilor sau a unui cadru legislativ adecvat.
„Mai apar crize din discontinuități de producție. Există perioade în care producătorul nu alimentează farmaciile pentru o săptămână-două cu anumite medicamente, pentru că nu le are pe stoc. Nu vreau să spun că nu o să mai avem, pentru că sunt responsabil și înțeleg sistemul cum funcționează. Cine vine să spună că nu o să mai existe discontinuități habar nu are despre ce vorbește”, a declarat, duminică, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, la B1, întrebat dacă ne mai putem aștepta la criză de anumite medicamente în farmacii.
Ministrul a explicat că pot exista situații în care, chiar dacă facturile sunt achitate și contractele sunt în vigoare, anumite medicamente să nu fie disponibile temporar.
„Pot exista perioade de o zi, două, trei în care să nu existe pe stoc sau să nu se producă din diferite motive un medicament”, a precizat acesta, potrivit Mediafax.
Ministrul a dat exemplul crizei serului fiziologic, care apărea anual. „În vara anului trecut am reușit să schimbăm legislația, cu o gândire diferită, și nu a mai existat criza serului fiziologic. Avem acum stocuri suficiente”, a mai spus el. Potrivit ministrului, dacă vor mai apărea discontinuități în 2026, acestea vor fi generate de producători, „nu din cauză legislativă”

