Măsuri pentru sprijinirea educației în zonele și mediile defavorizate, cerute de Gabriela Firea în Parlamentul European

Măsuri pentru sprijinirea educației în zonele și mediile defavorizate, cerute de Gabriela Firea în Parlamentul European

Europarlamentara Gabriela Firea a cerut, în plenul Parlamentului European, măsuri pentru sprijinirea educației în zonele și mediile defavorizate, unde cei mici sunt predispuși la abandon școlar din cauza condiției sociale, a veniturilor reduse ale părinților.

„Unul din zece tineri europeni abandonează școala, iar în România realitatea este și mai grea, sunt aproape doi din zece tineri care nu-și termină studiile. În spatele acestor cifre sunt milioane de tineri care pierd startul în viață”, a afirmat social-democrata.

„Educația nu trebuie să fie o loterie a norocului. La Strasbourg, în Parlamentul European, am atras atenția asupra acestei realități dureroase: în Uniunea Europeană, educația depinde încă prea mult de statutul social al părinților, în special de veniturile lor”, a mai spus Gabriela Firea, care a solicitat Comisiei Europene următoarele măsuri:
– Finanțare directă pentru școlile din zonele vulnerabile;
– Sprijin pentru profesori: formare plătită și eliminarea birocrației;
– Pachet social pentru elevi: masă, transport și acces digital garantat;
– Transparență: fiecare euro investit să fie raportat public și o analiză corectă a rezultatelor, nu a intențiilor.

„Educația este despre competențe și șanse egale, oriunde te-ai naște”, a conchis Gabriela Firea. Iată discursul integral de la tribuna Parlamentului European.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
6.8 ° C
7.3 °
6.6 °
74 %
1kmh
0 %
J
8 °
vin
10 °
S
13 °
D
15 °
lun
3 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii