CSO Voluntari a cedat în prima partidă a anului, disputată în Germania, în optimile CEV Volleyball Cup., în compania echipei VfB Suhl Thüringen. Scorul a fost de 3-1 (23-25, 25-18, 25-18, 25-20) la seturi în favoarea gazdelor. Calificarea se decide peste o săptămână, la București.
„Un meci intens, cu multe momente de luptă și determinare. CSO Voluntari cedează în deplasare, scor 1–3, în fața VfB Suhl Thüringen, în CEV Volleyball Cup. Continuăm să luptăm, să învățăm și să mergem mai departe, împreună. Totul se decide săptămâna viitoare, la București, în meciul retur”, au transmis fetele noastre pe pagina de Facebook a echipei.
Pentru a se califica în faza următoare a competiției, CSO Voluntari trebuie să câștige la zero meciul retur. Acesta este programat pe 15 ianuarie și se va juca în Sala Polivalentă din București.


