Polo: România și-a aflat adversarele din grupa de la Jocurile Olimpice

Polo: România și-a aflat adversarele din grupa de la Jocurile Olimpice

Calificată la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris 2024, selecționata României de polo pe apă și-a aflat adversarele din grupă. Echipa noastră va juca în grupa A, alături de Croația, Italia, Grecia, Statele Unite ale Americii și Muntengru.

Foto: Facebook Federația Română de Polo

„Competiția de polo pe apă va avea startul pe 28 iulie. Fiecare moment va conta, iar emoțiile vor atinge cote înalte! România se va pregăti să ofere totul și să scrie istorie la Paris 2024! Mult succes! Hai România!”, a postat Federația Română de Polo pe pagina sa de Facebook.

Pentru a trece de faza grupelor și a avansa în sferturile de finală, România va trebui să ocupe unul dintre primele patru locuri în grupa de calificare. Practic, doar ultimele două din cele șase echipe nu se califică mai departe.

Polo pe apă este singurul sport de echipă în care țara noastră este reprezentată la această ediție a Jocurilor Olimpice de Vară. Ultima calificare la JO a naționalei de polo a fost acum 12 ani, la Londra. Alte sporturi de echipă de la JO sunt: fotbal, baschet, volei, handbal, rugby în 7.

Echipa națională de polo a României s-a calificat la JO datorită retragerii formației reprezentative din Africa de Sud. România a terminat Campionatul Mondial de la Doha pe locul 10, fiind prima echipă eligibilă la calificare după cele patru locuri oferite prin regulament. Erau calificate anterior Franţa, Ungaria, Grecia, Japonia, SUA, Africa de Sud, Spania şi Australia. La Doha, au obţinut dreptul de participare la Paris 2024:  Serbia, Croaţia, Muntenegru şi Italia.

Alexandru Matei, preşedintele Federației Române de Polo, a explicat detaliile calificării într-un interviu acordat Fanatik.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
11.7 ° C
13.3 °
10 °
76 %
4.1kmh
0 %
vin
17 °
sâm
23 °
Dum
26 °
lun
19 °
mar
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii