Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat responsabilitatea asupra măsurilor fiscale menite să corecteze asprul deficit în care se află bugetul de stat. Premierul a promis în fața camerelor reunite ale Parlamentului că măsurile nepopulare vor fi luate doar pentru o perioadă limitată. El a vorbit apoi despre al doilea pachet de măsuri, unde zice că va reforma, printre altele, pensiile speciale și companiile de stat.
„Știu că aceste măsuri nu sunt populare. Le mulțumesc românilor pentru răbdare și înțelegere. Vreau să le transmit că această perioadă dificilă va dura o perioadă limitată. După ea, există speranță. Dacă facem ce trebuie în următoarele luni, vom fi într-o altă situație la sfârșitul anului viitor”, a spus Bolojan.
El a anunțat apoi că până la finalul lunii curente va reveni în fața Parlamentului cu un al doilea pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului. De data aceasta, va fi un pachet „cu accent pe echitate și eficiență”. Bolojan a explicat că este vorba în primul rând despre reforma pensiilor speciale, prin eliminarea excepțiilor, calculul corect al pensiilor și intrarea în pensie la vârsta generală.
Premierul a vorbit despre „reforma companiilor de stat și a autorităților autonome. Vom restructura autoritățile autonome de tip ASF, ANCOM și ANRE. Vom reduce numărul de membri și indemnizațiile din consiliile de administrație și vom transparentiza activitățile și contractele. Reforma administrației locale și centrale – prin redimensionarea aparatului bugetar, prin descentralizare și digitalizare. Combaterea evaziunii fiscale și a fraudării banului public – prin modificări legislative și prin acțiunea pe care trebuie să o vedeți la ANAF în lunile următoare. Urgentarea accesării fondurilor europene și prioritizarea investițiilor cu impact direct în dezvoltare”, a mai spus Ilie Bolojan în legătură cu al doilea pachet de măsuri fiscale.