Cinci evenimente sportive majore care se vor desfășura în 2021

Cinci evenimente sportive majore care se vor desfășura în 2021

Anul 2021 se anunță a fi foarte bogat în competiții sportive de top, după ce multe dintre ele au fost reprogramate. Iată așadar care sunt cele mai așteptate competiții din acest an.

Jocurile Olimpice – Vor fi găzduite de Japonia, la Tokyo, între 23 iulie și 8 august. Vor fi 339 de evenimente sportive din 33 de sporturi (50 de discipline sportive). La Jocurile Olimpice sunt calificați și 59 de sportivi din România, astfel că avem șanse să câștigam câteva medalii. De asemenea, și echipa olimpică de fotbal a României este calificată, iar acest eveniment este așteptat cu mare interes. În plus, karate, escalada, surfing și skateboarding vor fi în premieră la Jocurile Olimpice, în timp ce baseball și softball revin după o pauză de 13 ani. Interesul pentru Jocurile Olimpice este foarte ridicat, iar acest eveniment este considerat principalul din sport în 2021.

EURO 2020 – Chiar dacă a fost reprogramat pentru 2021, Campionatul European de fotbal va păstra denumirea inițială stabilită de UEFA, EURO 2020. Turneul continental va avea loc astfel între 11 iunie și 11 iulie. Din păcate, echipa României nu a obținut calificarea, dar Bucureștiul va găzdui patru meciuri de la EURO 2020, trei din faza grupelor și o optime de finală. Austria, Macedonia de Nord și Ucraina sunt echipele care vor juca în faza grupelor la București. EURO 2020 va avea loc în 12 țări diferite, iar finala este programată pe 11 iulie pe stadionul Wembley din Londra. La operatorul online Unibet, principala favorită să câștige EURO 2020 este Belgia (cota 6.50), urmată de Anglia și Franța (ambele cu cota 7.00), Spania (cota 8.00) și Germania (cota 9.00).

Campionatul European de fotbal U21 – România se află la a doua prezență la rând la Campionatul European de tineret, care va fi organizat de Ungaria și Slovenia. Meciurile din faza grupelor vor avea loc între 24 și 31 martie, în timp ce fazele eliminatorii sunt programate între 31 mai și 6 iunie. România a fost repartizată în Grupa A, alături de Ungaria, Germania și Olanda. Programul tricolorilor pregătiți de Adrian Mutu este următorul: 24 martie: Olanda, 27 martie: Ungaria și 30 martie: Germania. La precedenta ediție a turneului continental, România a fost învinsă în semifinale de Germania. Totodată, recent s-a anunțat că România va găzdui ediția din 2023 a Campionatului European U21 alături de Georgia.

Campionatul Mondial de handbal feminin – Va avea loc în Spania între 2 și 19 decembrie. Până în acest moment au obținut calificarea Spania, Olanda, Croația, Danemarca, Franța și Norvegia. România mai trebuie să treacă de preliminarii, dar este o prezență obișnuită a turneului mondial. Din păcate, echipa noastră se află într-o continuă scădere de formă. La Campionatul European din 2020, România a terminat pe locul 12, așa cum s-a întâmplat și la Mondialul din 2019. Totuși, echipa noastră are o tradiție puternică în handbalul feminin, fiind triplă campioană mondială, în 1956, 1960 și 1962. Mai în actualitate, cea mai bună performanță datează din 2015, când am ocupat locul 3.

Turul Franței – A 108-a ediție a celebrei competiții de ciclism este programată între 26 iunie și 18 iulie. Inițial, startul trebuia să fie dat în Copenhaga, dar organizatorii au decis să aibă loc din Brest. Vor fi 21 de etape, pe o distanță totală de 3.383 de kilometri. În toată această perioadă, sportivii vor avea doar două zile de odihnă, iar ultima etapă dintre Chatou și Paris se anunță a fi extrem de interesantă. În 2020, câștigătorul Turului Franței a fost Tadej Pogar de la UAE Team Emirates, urmat de Primoz Roglic (Team Jumbo-Visma) și Richie Porte (Trek-Segafredo).

 

 

 

 

 

 

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie puternică
14.1 ° C
14.9 °
11.1 °
76 %
4.5kmh
20 %
joi
18 °
vin
19 °
sâm
20 °
Dum
21 °
lun
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii