Legendarul jucător spaniol Rafael Nadal şi-a anunţat, joi, retragerea din tenisul profesionist, după ce în ultimii ani nu s-a mai ridicat la nivelul său obişnuit din cauza accidentărilor, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Nadal, câştigător a 22 de titluri de Mare Şlem, a precizat că...
Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport au semnat, marţi, protocolul de colaborare pentru implementarea Programului Naţional „Campion în şcoală”.
Programul se va desfășura în unităţile de învăţământ din întreaga ţară, pentru a contribui la stimularea interesului pentru sport în rândul tinerilor.
„Avem nevoie ca cei...
Mihai Covaliu a fost reales, joi, pentru un al treilea mandat în funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Fostul campion olimpic, mondial şi european la scrimă Mihai Covaliu a fost reales, joi, din postura de unic candidat, pentru un al treilea mandat,...
Mai mult de trei sferturi (81%) dintre copiii din mediul rural nu participă la activităţi sportive în afara orelor de educaţie fizică de la şcoală, iar 41% dintre părinţi declară că nu pot susţine financiar activităţi sportive organizate/profesioniste, relevă un sondaj al World Vision...
Sportul ar putea să redevină probă la BAC pentru toți elevii, potrivit Euronews.ro. Partidele din opoziție vor depune un amendament, în acest sens, la Legile Educației, potrivit informațiilor Euronews, Educația fizică nu mai este probă de bacalaureat din 2010.
„Întâmplarea face că și eu am...
Sportul nu are culoare politică, iar în orice competiţie se folosesc steagurile naţionale, a declarat, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, ca replică la anunţul Federaţiei Maghiare de Fotbal, conform căreia "UEFA i-a permis să folosească steagul Ungariei mari de dinainte de 1918 la meciurile naţionalei...
Copiii din întreaga lume fac cu 20% mai puţin sport decât înainte de pandemia de COVID, asta arată cel mai nou studiu de meta-analiză, realizat pe 14.000 de copii și recent publicat.
Concret, pandemia de COVID, cu toate restricţiile aferente au dus la o scădere...
Triplă campioană olimpică şi participantă la trei ediţii de Jocuri Olimpice, Cătălina Ponor a fost inclusă în Gymnastics Hall of Fame cu prilejul celei de-a 25-a ceremonii anuale.
La ceremonia de la Oklahoma, la care sportiva nu a participat, printre invitaţii de onoare s-a numărat...
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat că a demarat un "proiect naţional de redenumire a sălilor de sport şi a bazelor sportive", în care aproximativ 30 de locații de sport vor primi numele unor foşti mari sportivi ai României.
"Îmi doresc să redăm viaţa si...
FC Voluntari a făcut un meci mare contra Universității Craiova în etapa a doua din play-off-ul Ligii 1 și a reușit să câștige într-o manieră entuziasmantă, scor 3-1.
Partida consistentă le dă încredere jucătorilor antrenați de Liviu Ciobotariu că pot avea un parcurs bun în...