Guvernul României, cu binecuvântarea lui Klaus Iohannis, a irosit încă din start oportunitatea de a aduce economiei românești reziliență în fața șocurilor interne și (mai ales) externe. Pentru că despre asta era vorba în PNRR, așa cum a fost propus de Comisia Europeană în mai 2020. Noi ne-am dus la Bruxelles cu un compendiu de reforme și programe de consultanță care conținea cam tot ce exista prin „sertarele” ministerelor. Totul de-a valma: pensii, infrastructură, justiție, salarizare bugetară, mediu, fiscalitate, administrație, până și anveloparea blocurilor. 66 de reforme, peste 500 de jaloane, sute de pagini de bla-bla. Vă mai aduceți aminte că, la final de 2021, CE ne-a trimis înapoi PNRR-ul pentru că nu înțelegea capitole întregi?

Ce trebuia să întărim noi? Economia. Și-atât. PNRR nu trebuia să devină un scop ci un mijloc pentru a face economia (mai) rezistentă în fața catastrofelor, de orice fel. Nu gradul de absorbție al banilor ar fi trebuit să primeze ci modul în care sunt ei folosiți. Și unde. Fie că vorbim de 200 de euro sau de 20 de miliarde. Am tratat un program destinat „ranforsării” structurii economice ca pe un program banal de contabilitate. Exact cum un manager nu este interesat de afaceri pe termen lung, doar de cele 2-3 „tunuri” pe care le poate da fraierilor în primul lui an de activitate.

Guvernele care au urmat „echipei câștigătoare” au căzut în aceeași capcană. S-au încercat renegocieri de „jaloane” fără să se priceapă esența: era prea târziu și prea mult de schimbat pentru a se face diferența. Uitați-vă în jur, acum, la final de PNRR. Vi se pare că, după 12-13 miliarde de euro „cheltuite”, avem pus la punct ceva care face față provocărilor reprezentate de crizele mondiale? Nici vorbă. Zero.

PNRR-ul românesc este o eroare cap-coadă. Ne-am dus după fenta unor politicieni care nu mai au demult vreun contact, cât de mic, cu realitatea. De la înălțimea birourilor lor ne-au arătat nimicnicia unor viziuni demne mai curând de ședințele de spiritism ale secolului XIX.

A, programul SAFE. Scop sau mijloc? La noi, repetiția nu este mama învățăturii. Este vorba despre faptul că dovedim iar și iar că nu ne-am învățat lecția. Nici nu ne interesează de fapt. E mai simplu să tai și apoi să urli „reformăăă!”. Nu ne fură nimeni din Uniunea Europeană. Suntem, pur și simplu, prea nătărăi, prea gogomani.