Comisia Europeană a anunțat principalele linii ale bugetului multianual pe care îl propune începând din 2028 și până în 2034. Este vorba despre un buget deja controversat, care prevede creșteri de taxe, contribuții și o revizuire în jos a politicilor care au adus creștere economică Uniunii Europene mai bine de 20 de ani.
„Este un buget de două trilioane de euro pentru o nouă eră. E un buget potrivit pentru ambiţia Europei, care îi confruntă provocările şi întăreşte independenţa noastră. Bugetul este mai mare, mai inteligent şi mai exact. Este un buget care serveşte cetăţenii, afacerile, partenerii noştri şi viitorul. Cadrul financiar multianual este cel mai ambiţios propus vreodată, mai flexibil, mai transparent”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, potriviit tvrinfo.ro.
Deși este un buget istoric, acesta ascunde și câteva capcane în varianta propusă de Comisia Europeană. Este vorba de cele peste 300 de miliarde de euro de dobânzi care trebuie plătite la Planurile de Reziliență, iar pe de altă parte este o nouă viziune asupra politicilor care au adus dezvoltarea țărilor care au intrat din 2004 până în prezent în UE.
Parlamentul European prin vocea lui Siegfried Mureșan, care este raportor pe poziția Parlamentului în ceea ce privește cadrul financiar multianual, a anunțat că în cazul în care Comisia nu cedează la această idee de a transforma politicile agricole comune și cea de coeziune nu va participa la negocieri.
Cum ar putea arăta viitorul buget european
Potrivit documentelor consultate de POLITICO, Comisia Europeană intenționează să aloce 946 de miliarde de euro pentru „modelul social european și calitatea vieții”, categorie care ar putea include politica regională și politica agricolă comună – două domenii care au reprezentat, timp de decenii, aproximativ două treimi din bugetul UE.
Dacă cifrele vor fi confirmate, subvențiile pentru agricultori și plățile către regiunile mai sărace vor avea o pondere semnificativ mai mică în bugetul european din anii următori.
De asemenea, Comisia intenționează să aloce:
- 522 de miliarde de euro pentru „competitivitate, prosperitate și securitate”,
- 190 de miliarde de euro pentru capitolul „Europa Globală”, care include ajutorul pentru dezvoltare și sprijinul acordat țărilor vecine,
- și 107 miliarde de euro pentru „administrație”, adică salariile angajaților UE și costurile administrative.
Un fond off-budget dedicat Ucrainei, în valoare de 88 de miliarde de euro, va fi inclus în planul Comisiei. Acesta va funcționa separat de bugetul principal și va finanța reconstrucția, reziliența și sprijinul financiar acordat Kievului în contextul războiului cu Rusia.
Trei noi taxe pentru rambursarea datoriei comune post-COVID
Separat, executivul european va propune trei noi taxe menite să contribuie la rambursarea datoriei comune acumulate de UE în contextul pandemiei. Acestea vor viza:
- deșeurile electrice,
- produsele din tutun,
- și companiile din UE cu cifre de afaceri mai mari de 50 de milioane de euro.
Costurile de rambursare sunt estimate la 25-30 de miliarde de euro pe an, începând din 2028.