La inițiativa europarlamentarei social-democrate Gabriela Firea, a avut loc la Bruxelles conferința „Stop femicid și violență domestică”. „Personalitāți feminine din țară şi de la Bruxelles şi-au dat mâna pentru a atrage încă o dată atenția asupra situației multor femei: fără acces neîngrădit la sănătate şi educație, muncind zilnic şi acasă şi la serviciu, plătite mai prost decât bărbații la locul de muncă, discriminate ori victime ale violenței domestice, abuzurilor psihologice, sexuale sau/şi financiare”, informează Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
Social-democrata a adus în Parlamentul European drama familiilor celor 51 de femei ucise în România și a cerut implementarea unui mecanism european permanent și interconectat – un registru al agresorilor cu antecedente – pentru a preveni mobilitatea transfrontalieră și recidiva, precum și o linie bugetară specifică pentru a finanța adăposturile și serviciile specializate.
„Ne apropiem de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor (25 noiembrie) și am dat startul celor 16 Zile de Activism cu o dezbatere pe care o consider vitală: Stop Violență Domestică! Am adus acest strigăt de ajutor direct în inima Europei, la Parlamentul European, pentru că vreau ca viitorul fetelor din țara noastră și din toată Uniunea Europeană să fie unul în siguranță, fără frică”, a mai spus Gabriela Firea.
Europarlamentara a mulțumit celor care i-au fost alături în demersul său. A transmis recunoștință în mod special „femeilor extraordinare, românce și europene, care luptă zi de zi pentru egalitate și protecție: comisarul Roxana Mînzatu – Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene, Iratxe Garcia – Președinta Grupului S&D și o voce neobosită în Parlament, Helene Fritzon– Vicepreședinta S&D, care înțelege urgența acestei crize, Lina Galvez– președinta Comisiei pentru drepturile femeilor și Egalitate de gen, o susținătoare a femeilor, indiferent de vârstă. Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și fost ministru al Muncii, iar Laura Albu, președinta Romanian Women’s Lobby, au adus la Bruxelles experiența și preocupările de acasă. Am avut alături pe Ministrul Muncii, Florin Manole, căruia îi mulțumesc pentru tot sprijinul și pe eurodeputata Maria Grapini, eurodeputații Gheorghe Cârciu şi Andi Cristea, alături de toți ceilalți experți și reprezentanți ai societății civile. De asemenea, îi mulțumesc jurnalistei și psihoterapeutei Maria Coman, pentru ideile propuse şi pentru ajutorul în moderarea dezbaterii”, a mai precizat social-democrata.
„Conferința la care au participat reprezentante din domeniile : sănătate, educație, cultură, presă, administrație nu se opresc la dezbatere! Împreună cu toți participanții de la nivel instituțional și din societatea civilă am lucrat la un document pe care l-am transmis către Comisia Europeană. Acesta conține propuneri concrete pentru modificarea și întărirea legislației europene privind sprininirea femeilor şi lupta împotriva violenței domestice”, a conchis Gabriela Firea.

