Precipitații moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și viscol la munte, în următoarele două zile, anunță Administrația Națională de Meteorologie. În Bucureşti, până luni, 5 ianuarie, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi temporar noros și trecător va ploua, iar noaptea vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, informează ANM. Temperatura maximă va fi de 9, 10 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.
De duminică și până luni dimineață, 5 ianuarie, la ora 8.00, valorile termice vor scădea ușor față de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros și va ploua îndeosebi în a doua parte a intervalului, când vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6, 7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.
Luni, valorile termice vor continua să scadă și se vor apropia de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros și trecător va ploua, iar la începutul intervalului vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 2, 3 grade.
Municipiul București se va afla sub incidența unei informări meteorologice ce vizează posibilitatea depunerii de polei.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate.
Vremea în țară în weekend-ul 3-4 ianuarie
Totodată, ANM transmite că, până luni, 5 ianuarie, ora 20:00, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă în general de 10 – 30 l/mp.
La munte vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă consistent (20 – 50 cm). În zonele deluroase, precum și în Transilvania și Maramureș, vor predomina lapovița și ninsoarea, iar stratul de zăpadă va fi de 5 – 15 cm. Vor fi precipitații mixte în Banat, Oltenia, Muntenia și pe arii restrânse în Crișana, Moldova și Dobrogea. Pe alocuri se va forma polei.
Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze la rafală, în special la altitudini mari, de peste 70 – 80 km/h, local și temporar viscolind ninsoarea.
„Până vineri, 9 ianuarie, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, iar local cantitățile de apă vor fi însemnate”, atenționează meteorologii.

